Cum arată diploma lui Matteo Politi, ”medicul cu 8 clase”: ”Avocata mi-a zis că am toate actele necesare!”

Cum arată diploma lui Matteo Politi, ”medicul cu 8 clase”: ”Avocata mi-a zis că am toate actele necesare!”
Medicul-fantomă a făcut ravagii printre fetele de oraș

Timp de un an, falsul medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Capitală şi a operat zeci de oameni sub un nume fals. El a ajuns să opereze fără a avea studii de medicină, lucrând sub numele de Matthew Mode clinicile Monza, Euromedical, Prestige și MH Medical Group. În realitate, falsul chirurg al vedetelor Matthew Mode se numeşte Matteo Politi, un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, el a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a mințit timp de mai mulţi ani că e medic și a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.

Cu parafă de la Direcția de Sănătate Publică a Ministerului Sănătății, un italian care terminase doar 8 clase a operat zeci de pacienți, pe tot parcursul anului 2018, la cinci clinici private din București, informează libertatea.ro.

Matteo Politi

Incredibil, dar adevărat!

Când asistentele de la Spitalul Monza au observat, în decembrie 2018, că „eminentul chirurg Matthew Mode” nu știe să se spele corect pe mâini înainte de operație, au înlemnit.

Subapreciate și, deseori, neglijate în narațiunea solemnă a medicinei, asistentele din blocul operator sunt primele care aprind becul roșu. O fac după operație, fiindcă… nu puteau să-i confiște bisturiul.

Citește și: IUBITA ”MEDICULUI” CU 8 CLASE SARE ÎN APĂRAREA BĂRBATULUI: ”DOCTORII ÎNCEARCĂ SĂ-I STRICE IMAGINEA”

Poveste cu iz de escrocherie

În dosarul depus de avocată, Matteo Politi apare indicat, în limba sârbă, drept absolvent al Facultății de Medicină din Kosovo, unde la putere e albaneza. Explicația e că facultatea a rămas sub administrație sârbă și se numește University of Priștina, chiar dacă sediul ei nu mai e în Priștina, actuala capitală a Republicii Kosovo. În buna tradiție a escrocilor internaționali, povestea are în ea toate contradicțiile posibile. Dar, așa cum a spus chiar Matteo Politi, marți seară, la emisiunea lui Dan Capatos, de pe Antena 1:

„Din momentul în care am fost recunoscut, cu ajutorul avocatului, din momentul în care statul român mi-a echivalat diplomele, mă numesc medic”.

Totodată,  ”medicul” cu opt clase se apără și face primele declarații în legătură cu toată situația scandaloasă în care se află.

„Lucrurile despre care mass-media scrie în momentul de față sunt cele care s-au întâmplat în Italia, acolo unde cazul a fost închis și de acolo au plecat toate poveștile. Când am venit în România, am dat documentele originale cu tot cu parafă unui avocat care, plătit cu o sumă considerabilă, a întreprins toate procedurile necesare pentru ca toate hârtiile mele să fie recunoscute și au fost astfel obținute toate avizele de către ministerele aferente, cărora le-am plătit chitanțe și, astfel, mi-au eliberat toate documentele și actele pentru a lucra în România. După aceea, avocata mi-a zis că am toate actele necesare pentru a profesa în România. Pot folosi numele de Matthew Mode, am primit o scrisoare de la un notariat din România care îmi permite să folosesc acest nume” a povestit Matteo Politi pentru spynews.ro.

Diploma ”doctorului” Matteo Politi

În 2010, presa italiană amintea că bărbatul nu a absolvit nici bacalaureatul.

Citește mai mult pe libertatea.ro

Citește și: PRIMELE DECLARAȚII ALE ”MEDICULUI” CU 8 CLASE: ”AM DAT DOCUMENTELE ORIGINALE CU TOT CU PARAFĂ UNUI AVOCAT”

Anchetă la minister

Ministerul Sănătății a declanșat o anchetă în acest caz:

„Binențeles că va face asta (o anchetă -n.r.) pentru că a operat un an de zile în spitale private. Vrem să vedem cum a operat. (…) Nu a adus toate documentele. Ministerul Sănătății a analizat documentele pe care le-a adus, de fapt nu le-a adus personal, a avut o împuternicire avocațială, o doamnă avocat, am înțeles, și pentru că nu avea toate documentele nu a primit avizul, adică echivalarea diplomei. Nu am de unde să știu (câți oameni a operat -n.r.)”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!