Cum arăta Mario Fresh în copilărie. Imagini de colecție cu iubitul Alexiei Eram alături de artiști celebri

Mario Fresh este unul dintre cei mai de succes artiști din România și totodată unul dintre cei care de-a lungul timpului a reușit să cucerească o mulțime de tinere în mediul online. Cu toate acestea, puțini sunt cei care știu cum arăta cântărețul când era mai mic. Chiar dacă nu cunoscuse încă celebritatea, acesta se poza alături de artiști cunoscuți.  

Mario Fresh are o comunitate impresionantă de fani și este extrem de activ pe rețelele de socializare, acolo unde își ține fanii la curent cu aproape toate activitățile pe care le desfășoară în viața de zi cu zi. Chiar astăzi, artistul a publicat pe contul său de Instagram câteva fotografii din copilărie, alături de artiști celebri.

Mario Fresh, amintiri din copilărie alături de artiști cunoscuți

Mario Fresh era un copil inocent care își dorea să intre în industria muzicală și să ajungă la fel de celebru precum artiștii care l-au ajutat să facă progrese în muzică. Acum, tânărul a crescut și a atins pragul succesului pe care și l-a dorit, bucurându-se de o carieră frumoasă și de o situație financiară la care alții doar visează.

Cântărețul și-a amintit cine i-a fost alături la debutul său în muzică și a ținut să publice câte o fotografie cu fiecare artist care l-a încurajat în drumul către succes. Printre ei s-au numărat Smiley, Ruby, Boier Bibescu și în special Alex Velea, căruia i-a dedicat și un mesaj emoționant, în semn de recunoștință.

„Fără tine cu siguranță nu se putea…cu siguranță nu ajungeam aici… cu siguranță drumul nu era același!”, a scris Mario Fresh în dreptul fotografiei cu Alex Velea.

CITEȘTE ȘI: MARIO FRESH, MESAJ NEAȘTEPTAT PENTRU ALEX VELEA! CE I-A TRANSMIS DUPĂ „DESPĂRȚIREA” CU SCANDAL DIN URMĂ CU CEVA TIMP: „NU SE PUTEA…”

Mario Fresh, în copilărie alături de Boier Bibescu, Alex Velea, Smiley și Ruby (Foto: Instagram)

VEZI ȘI: VIDEO | MARIO FRESH A AJUNS PE PATUL DE SPITAL. CE S-A ÎNTÂMPLAT CU ARTISTUL

Mario Fresh: „Copilăria mea a fost una foarte fericită și normală”

În urmă cu ceva timp, cântărețul a făcut dezvăluiri despre copilăria sa. Mario Fresh spunea că a avut parte de multă afecțiune din partea părinților și a familiei, iar în ceea ce privește muzica, acesta a participat la peste 100 de festivaluri de unde a obținut diferite premii.

„Copilăria mea a fost una foarte fericită și normală. Am avut parte de multă iubire din partea familiei, din partea părinților, am avut și am în continuare o soră care mă iubește foarte mult și mă bucur foarte mult că a fost în viața mea, în copilărie am avut foarte multe de învățat de la ea.(…) Am avut parte de multă muncă, am participat la peste 100 de festivaluri de muzică pentru copii, am luat aproape toate locurile 1 și toate trofeele pe unde am fost”, a mărturisit Mario Fresh în urmă cu ceva timp pentru Radioimpuls.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Click.ro
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!