Christoph Daum a părăsit România. La plecarea în Germania, antrenorul de 63 de ani a sppus că pleacă cu un gust amar din România şi se consideră păcălit.
Fostul selecţioner spune că obiectivul său iniţial era calificarea la Euro 2020, dar ulterior cei din conducerea fotbalului românesc s-au răzgândit.
„Eu ştiu că am muncit foarte mult şi am făcut tot ceea ce am putut ca să obţin rezultate. România este o ţară extraordinară şi o să revin cu plăcere aici. Mă aşteptam ca fotbalul românesc să fie mai organizat şi să se preocupe mai mult de tineri”, a declarat Christoph Daum.
Înainte să părăsească Bucureştiul, Daum a ţinut să încheie într-o notă uşor veselă. Un fel de mesaj de pace inclusiv pentru cei care l-au tot criticat.
„Dacă eram mai tânăr, poate rămâneam să antrenez o echipă de club din România. Aşa, cred că mă voi orienta spre alte zări. A fost o onoare să lucrez pentru această ţară şi sunt extrem de dezamăgit că nu m-am ridicat la înălţimea aşteptărilor. Vreau să mă întorc în vacanţe aici, să merg în Moldova sau în Transilvania”, a conchis Daum.
Autor: Cristi P.