De ce nu a făcut copii până acum Doiniţa Oancea? Secretul dureros al actriței

De ce nu a făcut copii până acum Doiniţa Oancea? Secretul dureros al actriței
Doinița Oancea/ Sursă foto: Instagram.com

Doinița Oancea și-a deschis sufletul și a spus că cel mai mare regret al vieții sale este că nu a reușit să facă un copil până în prezent.

Săptămâna viitoare, Doinița Oancea va împlini 39 de ani. Aceasta este născută pe 15 februarie 1983. Până la această vârstă, actrița nu a reușit să își întemeieze o familie. Iată de ce.

CITEȘTE ȘI: DOINIȚA OANCEA A TRECUT PESTE TRĂDARE. CE AFIRMAȚII A FĂCUT ACTRIȚA LA ADRESA LOREI ȘI A LUI IONUȚ GHENU

Doinița Oancea: ”Cred că nici eu nu am acordat suficient de multă importanță”

Invitată în cadrul podacastului realizat de Cătălin Măruță, bruneta a mărturisit care este cel mai dureros regret al său. Doinița a spus că nu a apucat să facă un copil deoarece nu a acordat suficientă atenție către întemeierea unei familii.

”De când mă știu, stau și mă gândesc ce regret am, dacă am vreunul… n-am. Dar încep să resimt, și anume faptul că peste o lună de zile fac 39 de ani. Mi se pare că aș fi putut să am și eu un prichindel pe lângă mine. Mă gândesc la treaba asta. Ăsta e regretul. Eu tot timpul am zis că dacă ar fi fost să fie, ar fi fost până la momentul ăsta, dar cred că nici eu nu am acordat suficient de multă importanță.

Adică am lăsat lucrurile cumva – lasă că merge, lasă că o să fie, vine, se întâmplă când trebuie, nu știu ce. Probabil, prea mult focus pe ceea ce făceam eu și mai puțin pe hai să întemeiem”, a declarat Doinița Oancea, în timpul podcastului.

Doinița Oancea este o femeie singură

În urmă cu ceva timp, actrița a povestit ce s-a întâmplat cu fosta sa relație. Aceasta nu mai are partener din primăvara anului trecut. Ea și Adrian Călin aveau planuri de căsătorie, ba chiar se logodiseră, însă, într-un final, au decis să o ia pe drumuri diferite.

”În cinci ani jumătate nu ne-am certat, nu ne-am păruit, nu ne-am înșelat. Este exclusă infidelitatea. Cred că la un moment dat evoluam diferit și eu sunt o fire mai deschisă și el puțin mai închis, este introvertit. Îl vedeam și nu-l mai vedeam și atunci am zis, ce mă așteaptă? Nu știu, mi-a fost frică, recunosc. Țin la el foarte mult. Cred într-o prietenie după o relație, dar nu în momentul imediat următor, pentru că lucrurile sunt destul de proaspete pentru amândoi”, a declarat Doinița Oancea la vremea respectivă, la Antena Stars.

VEZI ȘI: DOINIȚA OANCEA, MESAJ TRIST PE REŢELELE DE SOCIALIZARE. ACTRIŢA ESTE DIN NOU SINGURĂ?

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Click.ro
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Digi24
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
Promotor.ro
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Gandul.ro
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”