Invitat în cadrul podcastului “Altceva cu Adrian Artene”, scriitorul Andrei Novac trage un semnal de alarmă, sau mai degrabă o constatare dezolantă a faptului că oamenii nu mai consumă poezie. De aici vine și răspunsul la întrebarea: “De ce se ascund cărțile de poezie prin librării?” Fostul director al Centrului Cărții punctează faptul că poezia nu mai reprezintă o necesitate pentru oameni, iar interesul a scăzut considerabil, tocmai de aceea librăriile au abordat această strategie.
Manager cultural, fost director al Centrului Cărții și actual secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe pentru relația cu Institutul Cultural Român, Andrei Novac vorbește în cel mai nou episod de podcast “Altceva cu Adrian Artene” și despre importanța programelor de traducere.
CITEȘTE ȘI: Andrei Novac, despre puterea vindecătoare a culturii, la „Altceva cu Adrian Artene”
Acestea au venit în ajutorul scriitorilor contemporani, cărora li s-a oferit vizibilitate în afara hotarelor țării noastre, li s-au oferit premii și le-a fost recunoscută valoarea. De altfel, Andrei Novac precizează faptul că nu este meritul Statului Român pentru că s-au tradus acele cărți, ci mai degrabă obligația sa față de scriitorii talentați ai României.
Într-o eră în care informația este accesibilă tuturor, iar punctele de interes sunt mai degrabă orientate către partea practică, oamenii s-au depărtat de poezie, care reprezenta odinioară hrană pentru suflet.
Andrei Novac: Dacă mergem într-o librărie, o să vedeți, cărțile de poezie sunt undeva foarte jos, ascunse, sau undeva sus. Nimeni, în esență, nu mai simte nevoia de a se ancora, cumva, în această necesitate. Mai mult decât atât, dacă e să analizăm spațiul public, scriitorii contemporani nu sunt cunoscuți pentru că sunt scriitori, ci pentru că au întreprins alte activități și prin prisma acestor activități, lumea îi reperează cumva, dar fără să se raporteze la faptul că respectivii sunt niște personalități în domeniul acesta. Cel mai bun exemplu e Mircea Dinescu.
Mă întorc la Centrul Național al Cărții, pe care l-am condus patru ani de zile, eu am mizat mult pe carte. Aici discut despre cartea tradusă în limbi străine, lăsând la o parte faptul că aveam în subordine și Editura Institutului Cultural Român, care publica atât cărți în limba română, dar și cărți în limbi de circulație internațională. Am crezut și cred foarte tare în ceea ce pot să facă programele de traduceri pentru scriitorii contemporani români și nu numai.
Institutul Cultural Român are două programe care gestionează traducerea scriitorilor români în străinătate, programe pe care eu le-am valorizat foarte mult, am crezut că patrimoniul pe care acestea îl lasă în urmă e mai important decât alte activități pe care Institutul le desfășoară. S-au publicat foarte multe cărți, sprijinite de Statul Român, asta a ajutat foarte mulți scriitori să fie cunoscuți în străinătate, să primească premii, să li se recunoască valoarea. Nu este meritul Statului Român că a tradus aceste cărți, este obligația sa pentru scriitorii valoroși pe care îi are și este o încununare a eforturilor și a talentului lor, faptul că au fost recunoscuți și în străinătate.
Adrian Artene: În zona aceasta de preocupare a Statului de a expune autorii contemporani, a avut loc și un schimb de cuvinte ușor contondent la un moment dat cu Mircea Cărtărescu?
Andrei Novac: Nu a fost un schimb de cuvinte contondent. Cărtărescu a publicat un interviu, în care vorbea despre perioada Patapievici. Eu am tot respectul față de acea perioadă, mai cu seamă că din acea perioadă făcea parte și Mircea Mihăieș, un om de care eu sunt foarte apropiat și pe care îl iubesc. Se spunea acolo că acea echipă și-a făcut datoria. Eu am redactat o scrisoare publică în care i-am spus că și noi ne-am făcut datoria.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.