Te prăpădești de râs, Selly dă din casă: ce nu a difuzat de la testul poligraf al emisiunii online? ”Nu știam ce să fac, îi dădeam peste mână!” Antonia, Velea, Alexia Eram și Mario Fresh i-au trecut pragul

În cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV, Selly spune tot ce ascunde în spatele emisiunii sale online care își testează invitații la poligraf. Vlogger-ul recunoaște din poligraful căror artiști a exclus cele mai multe părți, dar și pe durata cărui episod îi venea să adoarmă. În plus, acesta vorbește și despre artistul internațional anulat de la Beach, please, relația cu Smaranda și planurile de vacanță.

Printre emisiunile pe care Selly le produce în mediul online, pe canalul său de Youtube există și una în cadrul căreia își testează invitații la poligraf. Printre vedetele care au participat până acum se numără nume, precum: Alex Velea, Antonia, Alexia Eram, Mario Fresh, Albert NBN, Bogdan DLP, Petre Ștefan, YNY Sebi. Dintre atâtea episoade, care a fost cel mai amuzant dintre ele și de ce, însă?

În cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV, Selly spune adevărul:

”A fost funny poligraful cu domnul Dan Bursuc și Copilul de Aur, pentru că domnul Dan Bursuc punea întrebarea și răspundea tot el, îl învăța și pe Copilul de Aur ce să răspundă.

Am avut și un poligraf cu Raluca Bădulescu și Ilinca Vandici, care, literalmente, nu se mai termina! A durat trei ore! Nu mai știam ce să fac! Vă pup, vă respect, dar la acel poligraf îmi venea să adorm. Răspunsul la o întrebare simplă era o oră. Și Octavian stătea pe telefon, îi dădeam eu peste mână. De regulă, difuzăm cât se filmează, dar cu Raluca și Ilinca, cu domnul Dan Bursuc și Copilul de Aur a durat o veșnicie.

Poligraful meu preferat e cel cu Gheboasă și Lil Cagulă”, a spus Selly.

CITEȘTE ȘI: NU E BANC! Cât costă cel mai scump bilet la Beach, Please!, festivalul organizat de Selly: ”Se poate prin credit Prima Casă?”

”Am tăiat ceva din poligraful lui Ian cu Oscar…”

În plus, Selly recunoaște că sunt și oameni care au spus ”pas” emisiunii cu testul poligraf și explică din episodul cui a exclus cele mai multe părți, recent.

”Da, avem și refuzuri, au fost și întrebari care au fost scoase de la poligraf. Nu aș vrea să spun cine a refuzat, dar înțeleg oricum de ce ar refuza cineva testul poligraf. Pot fi oameni care nu vor să se expună.

Am tăiat ceva din poligraful lui Ian cu Oscar, dar, de obicei, nu prea avem cereri de genul acesta. Foarte rar se întâmplă”, a adăugat vlogger-ul.

Selly anunță următorul headliner de la festival.

Tot în cel mai recent interviu CANCAN EXCLUSIV, Selly anunță următorul headliner de la festivalul de vara aceasta și spune cine a fost cel mai bine plătit influencer din Buzz House. Toate detaliile și multe altele, AICI.

CITEȘTE ȘI: Aroganță maximă în România! Artistul internațional care a cerut 55 de camere de hotel la Beach, Please! Selly i-a îndeplinit imediat dorința! Ce alte cerințe extreme a mai avut cântărețul?!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
„De la obraz”: Corina Caragea, surprinsă neplăcut în America! Prezentatoarea de la PRO TV a dezvăluit ce a nemulțumit-o la New York
Prosport.ro
„De la obraz”: Corina Caragea, surprinsă neplăcut în America! Prezentatoarea de la PRO TV a dezvăluit ce a nemulțumit-o la New York
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laura Cosoi, deplasare spontană alături de soț și fiica lor. „Nu suntem în vacanță, suntem în prospecție!”
Click.ro
Laura Cosoi, deplasare spontană alături de soț și fiica lor. „Nu suntem în vacanță, suntem în prospecție!”
Planul pentru încheierea războiului din Ucraina. Disputa dintre Trump și Zelenski ascunde o inițiativă de pace mult mai importantă
Digi 24
Planul pentru încheierea războiului din Ucraina. Disputa dintre Trump și Zelenski ascunde o inițiativă de pace mult mai importantă
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Din păcate, România este pe primul loc în Uniunea Europeană
go4it.ro
Din păcate, România este pe primul loc în Uniunea Europeană
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ștefan Popescu: Atacurile din apele teritoriale ale României sunt momentul adevărului pentru NATO și țara noastră
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Atacurile din apele teritoriale ale României sunt momentul adevărului pentru NATO și țara noastră
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
Mediafax Italia
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor
Mediafax Spania
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor