Elena Merișoreanu povestește drama prin care trece: ”Am un picior operat, urmează celălalt! Am fost operată și de fiere!”

Ghinioanele se țin lanț de Elena Merișoreanu (73 de ani). Îndrăgita interpretă de muzică populară are tot mai multe probleme de sănătate, iar vizitele la medic au devenit o obișnuință. Recent, artista a fost supusă unei alte intervenții chirurgicale, după ce, timp de un an, s-a tratat pentru o afecțiune de care nu suferea. Elena Merișoreanu și-a deschis sufletul și a vorbit cu CANCAN.RO despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat. Artista a fost diagnosticată greșit și a urmat un tratament medicamentos, în urma căruia se simțea din ce în ce mai rău.

CANCAN.RO: Doamna Merișoreanu, cum vă mai simțiți?

Elena Merișoreanu: Cu piciorul operat, simt că zbor cu el, dar celălalt trebuie să-l operez. O să mă operez, văd că operația nu este grea. Recuperarea este mai grea, dar trece. Am programat-o, dar mai durează puțin, pentru că am fost operată de fiere și, dacă am avut anestezie generală, trebuie să treacă, totuși, câteva săptămâni bune. 

Elena Merișoreanu s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate

CANCAN.RO: Când ați avut această operație?

Elena Merișoreanu: Acum o lună și jumătate. M-au operat vineri și sâmbătă dimineață mi-au dat drumul acasă.

CANCAN.RO: Vă simțeați rău?

Elena Merișoreanu: Nu că mă simțeam rău, avem niște dureri de stomac, mă tratăm pentru stomac de un an și ceva. Când colo, eu aveam fierea plină cu pietre. 

(VEZI ȘI:  ELENA MERIȘOREANU, DECLARAȚII “TĂIOASE” PENTRU MARIA DRAGOMIROIU DUPĂ CE ACEASTA A JIGNIT-O LA TV)

Elena Merișoreanu, diagnostic fals din partea medicilor

CANCAN.RO: Și v-ați tratat la sfatul medicului pentru stomac?

Elena Merișoreanu: Bineînțeles că la sfatul medicului. Îi spuneam că nu mai pot, îi spuneam că mor de stomac, mi-a făcut endoscopia pe gât și când colo… 

Elena Merișoreanu s-a

Elena Merișoreanu s-a „luptat” cu mai multe afecțiuni

I-am spus : „Eu nu mai pot, îmi este rău de mor, mă doare stomacul!”, am spus că sigur am ceva rău de tot și după m-a luat fiica mea de mână și am mers să fac ecografie. După asta, doctorul mi-a spus : „Nu o zi, două, în 24 de ore este de operat!”. M-am dus la Cantacuzino, m-au văzut, m-au oprit. Era vineri și vineri m-au operat, sâmbătă mi-au dat drumul acasă. Este făcută laparoscopic, dar acum trebuie să țin puțin regim.

(CITEȘTE ȘI: CU CINE SE CEARTĂ ELENA MERIȘOREANU. ”ONORARIUL MEU ESTE MULT MAI MARE DECÂT AL LUI”)

Sursă foto: facebook.com

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
Gandul.ro
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...