Elveţia întâlneşte Irlanda de Nord cu gândul la Mondial!

Publicat: 12/11/2017 | 09:00

După victoria la limită obţinută în tur la Belfast, scor 1-0, Elveţia proneşte ca mare favorită în returul de astăzi pentru calificarea la Campionatul Mondial de fotbal din Rusia de anul viitor.  Învinşi nemeritat în tur pe teren propriu dintr-un penalty inventat de centralul român Ovidiu Haţegan, lovitura de la 11 metri fiind transformată în minutul 58 al meciului tur de Ricardo Rodriguez  selecţionata Irlandei de Nord merge în Elveţia cu dorinţa mare de revanşă şi de a obţine o calificare la care nici cei mai infocaţi suporteri nu se aşteaptă după rezultatul din tur. 

Dacă ar reuşi „minunea” şi s-ar califica la Mondial după meciul din această seară din Elveţia, Irlanda de Nord ar realiza această performanţă, de a fi prezentă din nou la un turneu final de Campionat Mondial după mai bine de trei decenii, ultima prezenţă la un Mondial a nord irlandezilor fiind în 1986.

Misiunea britanicilor va fi însă foarte grea, având în vedere că pe lângă avantajul luat după victoria din tur, Elveţia este o forţă în acest moment, reprezentativa lui Vladimir Petkovici pierzând doar două partide oficiale pe teren propriu din 2001 până în prezent. De altfel, in grupa B de calificare a avut un parcurs perfect cu 5 victorii din tot atatea posibile.

Jocul de pe „St.Jakob-Park” din Basel  dintre Elveţia şi Irlanda de Nord va începe la ora 19:00, fiind transmis în direct de DigiSport 1.

 

Iată echipele probabile în Elveţia- Irlanda de Nord: 

                                           

Elveţia: Sommer – Lichtsteiner, Schar, Akanji, Rodriguez – Zakaria, Xhaka – Shaquiri, Frei, Zuber-  Seferovici.

Antrenor: Vladimir Petkovici

 

Irlanda de Nord: McGovern- McLaughlin, McAuley, Saville, Bruny- Evans- Norwood, Davis- Magennis, Lafferty, Dallas

Antrenor: Michael O’Neill    

 

Cristi P. 

Citește și...