Acasă » Vedete » Eugen Cristea îl plânge pe Alexandru Arșinel: „Mi-a fost ca un fel de frate, tată și de ce nu, un adevărat mentor”

Eugen Cristea îl plânge pe Alexandru Arșinel: „Mi-a fost ca un fel de frate, tată și de ce nu, un adevărat mentor”

De: Maria Iancu 30/09/2022 | 21:17

Teatrul Constantin Tănase a devenit neîncăpător, după ce artiști, colegi, prieteni și apropiați au venit să îi aducă un ultim omagiu lui Alexandru Arșinel. Printre cei prezenți s-a numărat și actorul Eugen Cristea, un apropiat al maestrului. Vizibil emoționat și afectat de vestea tristă a dispariției „mentorului său”, soțul Cristinei Deleanu și-a prezentat regretele, dar a vorbit și despre momentele frumoase care îi leagă. 

Eugen Cristea și Cristina Deleanu, soția sa, au avut o relație extrem de apropiată cu regretatul actor, Alexandru Arșinel. Tragicul eveniment i-a făcut pe cei doi să rememoreze situații și întâmplări pe care le-au trăit alături de maestru și se pare că tot ce au descoperit le-a adus zâmbetul pe buze.

„Ne așteptam la acest final total nefericit, dar de ieri până astăzi am făcut alături de soția mea un fel de rememorare a relației pe care am avut-o cu maestrul Alexandru Arșinel și am descoperit numai lucruri bune și numai lucruri frumoase”, a declarat Eugen Cristea, vizibil afectat de moartea lui Alexandru Arșinel.

Eugen Cristea: Am avut enorm de mult de învățat de la maestrul Arșinel”

Eugen Cristea a avut numai cuvinte de laudă la adresa maestrului Alexandru Arșinel pe care l-a numit și „mntorul său”. Actorul a recunoscut faptul că a avut multe de învățat în toți acești ani și nu va uita niciodată generozitatea cu care l-a ajutat atât pe el, cât și pe alții.

CITEȘTE ȘI: IMAGINILE DURERII! CUM A VENIT SOȚIA MARELUI ACTOR ALEXANDRU ARȘINEL LA CĂPĂTÂIUL ACESTUIA

Eugen Cristea a mai vorbit și despre faptul că Alexandru Arșinel și-a dedicat viața Teatrului Constantin Tănase, locul care i-a devenit a doua casă și pentru care s-a zbătut să îl mențină întotdeauna pe locurile fruntașe.

„Nu voi uita niciodată un lucru și anume că pentru mine și probabil pentru mulți dintre noi, maestrul Arșinel a fost dincolo de un actor total dăruit acestui stil revuistic care în general este cam pe nedrept condamnat pentru că aici la Teatrul Tănase s-au petrecut și se petrec în continuare lucruri extraordinare, un „OM” cu majuscule și dincolo de toate un prieten foarte apropiat. Mie cel puțin mi-a fost ca un fel de frate, tată și de ce nu un adevărat mentor. Am avut enorm de mult de învățat de la maestrul Arșinel care mi-a fost mereu alături mai ales că eu am colaborat și voi colabora în continuare cu Teatrul Tănase, m-a primit întotdeauna cu brațele deschise, dovedind o dată în plus, dacă mai era nevoie, cât de generos este. Și când spun generos, mă gândesc și la nenumărate alte ocazii în care s-a zbătut pentru acest Teatru pe care l-a iubit ca pe o a doua casă și în același timp s-a zbătut să îl mențină între teatrele fruntașe ale Bucureștiului și de ce nu ale țării.

Un om cu totul deosebit care a ajutat cât i-a stat în putință absolut pe orcine. Și lucruri ca acestea nu se uită. Va fi cu greu uitat, pentru că deja dispariția sa marchează, după părerea mea, un pas către eternitate”, a mai spus cunoscutul actor.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A absolvit Universitatea Hyperion, specializarea Jurnalism. S-a alăturat presei în anul 2016, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.
Parteneri
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! VREMEA se schimbă radical din 27 mai în București! Când vine canicula
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! VREMEA se schimbă radical din 27 mai în București! Când...
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
A murit soția lui Iosif Rotariu! Prima reacție a fostului mare fotbalist român: „Ultimele cuvinte ale ei…”
A murit soția lui Iosif Rotariu! Prima reacție a fostului mare fotbalist român: „Ultimele cuvinte...
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de patronul firmei unde lucrau bărbații (VIDEO)
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din Rusia cu arme din Occident
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Un american venit în vizită în Brașov a fost uimit de prețul căpșunilor din piață: „Este foarte ieftin față de magazin”
Un american venit în vizită în Brașov a fost uimit de prețul căpșunilor din piață:...
"L-aş omorî!" Mărturiile pline de durere ale părinților criminalului Mariei, fetița de 8 ani găsită...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute în carieră? “Mi-a scris, am luat contact cu el și a spus că mă poate ajuta.”
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
Cele mai căutate apartamente de către românii care vor să-și cumpere o locuință. Schimbări pe piața imobiliară
Cele mai căutate apartamente de către românii care vor să-și cumpere o locuință. Schimbări pe...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
O femeie a aflat ce înseamnă să faci update Teslei cât încă ești înăuntru
O femeie a aflat ce înseamnă să faci update Teslei cât încă ești înăuntru
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
"Este o femeie de o frumusețe rară". Cătălin Botezatu vorbește așa despre o singură femeie...
Nisipul de pe plaja Caelia i-a orbit pe politicieni! Cum este sabotată electoral o investiție de 10 milioane de euro, cu toate avizele luate
Nisipul de pe plaja Caelia i-a orbit pe politicieni! Cum este sabotată electoral o investiție...
Gigantul străin care face angajări masive în România și oferă salarii bune. Poți ajunge să câștigi și 7000 de lei pe lună
Gigantul străin care face angajări masive în România și oferă salarii bune. Poți ajunge să...
A murit o legendă a României. Toată țara e în lacrimi: Un uriaş s-a transformat în stea
A murit o legendă a României. Toată țara e în lacrimi: Un uriaş s-a transformat...
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie
Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie
Traian Băsescu a anunțat în direct la TV. DECIZIE înainte de alegeri
Traian Băsescu a anunțat în direct la TV. DECIZIE înainte de alegeri
Emil Rengle și iubitul, pas important în relație. Cei doi vor să devină părinți
Emil Rengle și iubitul, pas important în relație. Cei doi vor să devină părinți
Bancul de luni | Bulă și blonda bună
Bancul de luni | Bulă și blonda bună
Bărbatul care se va căsători cu fosta soţie a lui Cristi Borcea, emoţionat până la lacrimi: Regina sufletului meu
Bărbatul care se va căsători cu fosta soţie a lui Cristi Borcea, emoţionat până la...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi la cuțite a pășit în fața altarului
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
"Se gândea ca să regizeze relația. Toate lucrurile au fost o minciună". Ies la iveală detalii...
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum reacționează aceasta
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum...
Ce să pui în ciorba de burtă ca să iasă ca la restaurant. Secretul pe care doar bucătarii cu experiență îl cunosc
Ce să pui în ciorba de burtă ca să iasă ca la restaurant. Secretul pe...
De ce să nu speli niciodată sticlele goale returnabile. Motivul pentru care aparatul ți le respinge, de fapt
De ce să nu speli niciodată sticlele goale returnabile. Motivul pentru care aparatul ți le...
×