Fanii au rămas blocați! Dorian Popa și-a pierdut dinții!

Dorian Popa s-a amuzat cu o postare pe Instagram, în care a apărut fără niciun dinte! Iar fanii lui au făcut ochii cât cepele! Doar că postarea a fost ”lucrată” de artist.

Dorian Popa nu este la prima glumă pe care o face pentru fanii lui, alături de care se amuză teribil. Mare iubitor de filtre, Dorian Popa și-a aplicat unul foarte amuzant. Mai exact, artistul și-a aplicat o gură falsă, cu dinții căzuți.

Ce spune Dorian despre căsătoria cu Babs

Dorian Popa și Claudia Iosif, Babs, cum o alintă artistul, au o relație perfectă, se completează și își fac planuri mărețe de viitor. Au gânduri de căsătorie? Dorian este cel care a spus totul!„Am tot spus amândoi că nu ne-ar schimba cu nimic un act. Poate, ferească Dumnezeu, ne-ar face să ne simțim mai constrânși, mai lipsiți de libertate. Și ferască Dumnezeu să ne facă să introducă râca între noi.

Suntem bine, foarte bine așa cum suntem. Ne dorim și copii, ne dorim, și avem o grămadă de planuri în cap. Ba la asta mă gândeam când am zis că avem mai multe planuri în cap (nr.adopție)”, a declarat Dorian Popa, pentru click.ro.

Cântărețul vorbit despre operația prin care a trecut în urmă cu câteva zile. Dorian Popa a fost supus unei intervenții chirurgicale la nivelul gâtului.

Operat de amigdalită

Artistul a fost operat din cauza unei amigdalite cronice. Într-o înregistrare video postată pe Youtuvbe, Dorian Popa a oferit detalii despre intervenție.

„E impropriu spus că e o durere, dar e o uscăciune în gât aşa. Mă gândeam ce am păţit în gât ca să mă gândesc ce simt ulterior. Domnul doctor mi-a făcut un gât a-ntâia şi că e posibil să nu mai fie neovie să repet procedura, căci în hârtiuţele astea pe care le-am completat scrie că este posibil să fie necesar să repet procedura. Însă domnul doctor mi-a spus că măi tu eşti artist şi ar fi bine să îţi păstrezi timbrul şi zona vocală, deci nu o să ne grăbim cu a doua intervenţie. Două zile nu am voie să mănânc sărat, până după weekend e recomandat să mănânc cât mai moale, cât mai păstos, să nu râcâi zona şi mare atenţie, oameni care staţi în jurul meu, ştiţi vorba aia cu danful? S-ar putea să am un mic danf în guriţă, mi s-a recomandat să mestec cât mai multă gumă. Aşa că o să stăm aşa zilele astea”, a spus Dorian Popa.

Iniția, artistul presupunea că problemele medicale ar fi survenit din cauza suplimentelor care le ia înainte de sală. „Nu-mi place să dramatizez. E posibil să contribuie suplimentele pentru sală la problema aceasta”, a declarat Dorian Popa, la emisiunea lui Dan Capatos, Xtra Night Show.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia