Gabriela Cristea, OUT de la Antena Stars! Cine va prezenta Mireasa – Capriciile Iubirii!

Gabriela Cristea nu va mai prezenta emisiunea Mireasa - Capriciile Iubirii. Foto: Facebook / Gabriela Cristea

Anunț șocant pentru fanii emisiunii Mireasa – Capriciile Iubirii! Nu se așteptau la așa ceva! Reality show-ul de dating nu va mai fi prezentat de Gabriela Cristea! Cine va fi noua prezentatoare? 

Gabriela Cristea nu mai prezintă Mireasa – Capriile Iubrii! Vestea neașteptată a fost dată chiar în prima ediție a noului sezon. Vedeta a recunoscut că nu a fost o decizie ușoară. Se gândea de mai bine de un an să facă acest pas, însă nu era sigură. A ajuns la concluzia că aceasta este hotărârea corectă după mai multe discuții cu familia.

„Dragilor, de peste un an mă gândesc la momentul acesta, pentru că deciziile importante trebuie cumpănite temeinic. Am hotărât, împreună cu familia mea, că este momentul să mă retrag din proiectul “Mireasa, capriciile iubirii”. Am luat această decizie pentru că programul emisiunii nu-mi permitea să stau cu fetele mele atât cât merită, cat au nevoie și mai ales cât îmi doresc. La momentul acesta, cu un ochi râd și cu celălalt plâng pentru că mi-a plăcut mult proiectul în care am fost angrenată și echipa alături de care am lucrat. Dar e mult mai important pentru mine acum să mă ocup de creșterea și educarea copiilor mei”, a declarat Gabriela Cristea.

Gabriela Cristea a ținut să le mulțumească producătorilor că au înțeles decizia pe care a luat-o. Vedeta vrea să se concentreze pe creșterea și educația fetițelor sale. Prezentatoarea speră ca telespectatorii să îi respecte hotărârea. La sfârșit, ea a ținut să precizeze că va fi în continuare activă pe rețelele de socializare.

„Vreau să le mulțumesc producătorilor pentru faptul că au înţeles motivele pentru care am făcut această alegere. Le mulțumesc tuturor celor alături de care am lucrat la acest proiect, împreună am reușit să facem lucruri minunate cu care să vă captăm atenția și să vă facem pe voi, telespectatorii, să fiți alături de noi seară de seară. Sper ca și telespectatorii să mă înțeleagă și să-mi respecte decizia pentru că sunt convinsă că este doar un moment de răgaz pentru mine și familia mea, dar voi fi prezentă în continuare pe rețelele de socializare”, a adăugat vedeta.

Citește și: Fanii s-au revoltat din nou pe Gabriela Cristea. Imaginea care i-a enervat: „Măcar ia-ți mustața! Ești patetică”

Cine este noua prezentatoare a emisiunii Mireasa – Capriciile Iubirii

Probabil că acum vă întrebați cine este noua prezentatoare a emisiunii Mireasa. Rolul Gabrielei Cristea îi aparține acum Ralucăi Preda! Ea nu este străină de show, ci este cunoscută pentru moderarea formatului Mireasa: Direct din culise. A făcut și câteva declarații cu privire la acest subiect, moment în care s-a declarat onorată de preluarea ștafetei.

„Este o onoare pentru mine să preiau ștafeta emisiunii Mireasa. Capriciile Iubirii, un proiect de referință pentru televiziunea din România, ridicat la un nivel foarte înalt de doamna Gabriela Cristea, o figură iconică pe care o admir încă din copilărie. Această propunere, venită ca o mare surpriză, reprezintă o provocare profesională semnificativă, pe care o accept cu multă emoție și responsabilitate. Îmi doresc să câștig încrederea și aprecierea celor de acasă, telespectatorii fideli ai emisiunii, care au sprijinit acest proiect de-a lungul sezoanelor”, a mărturisit Raluca Preda.

Raluca Preda le-a promis telespectatorilor că se va dedica pentru a menține standardele emisiunii. Ulterior, noua prezentatoare a ținut să le mulțumească tututror pentru sprijinul acordat în noul ei rol, după plecarea Gabrielei Cristea.

„Promit să aduc energia și dedicarea necesare pentru a păstra standardele ridicate ale emisiunii și să o duc mai departe spre noi culmi de succes. Vă invit pe toți să urmăriți noul sezon al emisiunii Capriciile Iubirii și noul sezon Mireasa – Iubește Românește, începând cu 13 ianuarie. Sper să fim împreună pe acest drum, cu sufletul la gură, pentru a descoperi povești emoționante și momente de neuitat. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru și pentru deschiderea de a mă adopta în această nouă ipostază”, a mai spus Raluca Preda.

Citește și: Gabriela Cristea, criticată după ce și-a editat pozele în vacanța din Tenerife: ”De ce nu te accepți așa cum ești?”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!