Giulgiul din Torino revine în atenția cercetătorilor. Testele cu laser care ar putea explica un mister vechi de secole

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Giulgiul din Torino continuă să provoace dezbateri între oamenii de știință, după decenii de cercetări asupra originii și autenticității sale. O nouă lucrare de opinie propune o explicație pentru una dintre marile enigme legate de pânză: de ce Biblia vorbește despre giulgiurile găsite în mormântul gol, dar nu menționează imaginea unui trup. Imunologul Kelly Kearse susține că imaginea ar fi putut fi inițial invizibilă și să devină vizibilă abia ulterior, prin îmbătrânirea materialului sau expunerea la căldură. Cercetătorul subliniază însă că ipoteza rămâne nedemonstrată.

Giulgiul din Torino, un artefact controversat

Giulgiul din Torino este unul dintre cele mai studiate și disputate artefacte din istorie. Considerat de unii drept pânza funerară în care ar fi fost înfășurat trupul lui Iisus după răstignire, autenticitatea sa îi împarte de zeci de ani pe oamenii de știință și cercetători.

Datarea cu radiocarbon efectuată în anii 1980 a indicat o origine medievală, însă unii cercetători susțin că alte dovezi existente pe pânză, inclusiv petele de sânge, ar putea indica o altă explicație.

Criticii autenticității au ridicat și o întrebare importantă: de ce misterioasa imagine a unui bărbat răstignit nu este menționată în Biblie atunci când discipolii descoperă pânzele de in în mormântul gol?

O nouă lucrare de opinie propune o posibilitate: imaginea ar fi putut fi inițial invizibilă și să apară abia ulterior, pe măsură ce materialul a îmbătrânit sau a fost expus la căldură.

Imaginea ar fi putut deveni vizibilă abia mai târziu

Imunologul Kelly Kearse, care a studiat pe larg Giulgiul, citează experimente care arată că radiațiile de intensitate redusă pot modifica inul fără să provoace imediat o schimbare vizibilă a culorii.

Impulsurile laser mai puternice au produs o colorare imediată, dar au deteriorat sau vaporizat petele de sânge. În schimb, impulsurile mai slabe au lăsat sângele în mare parte intact și au produs o modificare latentă, care a devenit vizibilă ulterior.

Kearse susține că acest lucru ar putea explica atât conservarea aparentă a petelor de sânge de pe Giulgiu, cât și absența oricărei mențiuni despre o imagine vizibilă în relatarea biblică. Cercetătorul recunoaște însă că teoria rămâne ipotetică.

Biblia nu menționează imaginea de pe pânză

Giulgiul din Torino, lung de aproximativ 4,3 metri, poartă imaginea palidă și pătată de sânge a unui bărbat cu brațele așezate în fața corpului.

Biblia descrie pânzele de in aflate în mormântul gol, alături de o pânză separată pentru cap, împăturită, însă nu menționează existența unei imagini a feței sau trupului lui Iisus.

De-a lungul timpului au fost propuse mai multe explicații pentru formarea imaginii: realizarea ei de către un artist, o reacție chimică naturală sau imprimarea printr-o formă de energie radiantă.

Ipoteza energiei radiante este susținută de unii dintre cei care cred în autenticitatea Giulgiului, dar oamenii de știință nu au demonstrat că o asemenea energie a creat imaginea și nici nu au identificat sursa ei.

Testele din 1988 au indicat o origine medievală

Unul dintre principalele argumente împotriva autenticității Giulgiului provine din testele efectuate în 1988 în trei laboratoare. Materialul analizat a fost datat în perioada 1260-1390.

Unii cercetători au contestat însă rezultatele, argumentând că toate mostrele proveneau dintr-o singură zonă mică a pânzei și că acestea ar putea să nu fie reprezentative pentru întregul Giulgiu.

Giulgiul apare în documentele istorice în Franța în secolul al XIV-lea. Biserica îl tratează drept obiect de devoțiune, însă nu l-a autentificat oficial drept pânza funerară a lui Iisus.

Ipoteza „colorării latente”

Noua lucrare, publicată pe 12 august în Journal of Historical Archaeology & Anthropological Sciences, analizează posibilitatea ca imaginea să fi fost inițial invizibilă și să fi apărut treptat odată cu îmbătrânirea pânzei sau după expunerea la căldură.

Samuel Pellicori, membru al echipei care a examinat Giulgiul în 1978, sugerase deja că substanțe naturale provenite de pe corp, precum uleiurile pielii sau unguentele funerare, s-ar fi putut transfera pe pânză și ar fi provocat treptat schimbarea culorii fibrelor.

Procesul este cunoscut drept „colorare latentă”: modificările materialului încep imediat, dar imaginea devine vizibilă abia după îmbătrânirea țesăturii sau expunerea sa la căldură.

Și cercetătorul Ray Rogers, participant la investigațiile din 1978, a sugerat că o reacție chimică naturală între substanțele provenite de la corp și material ar fi putut produce treptat imaginea.

Experimentele cu lasere ultraviolete

O caracteristică neobișnuită a Giulgiului este faptul că imaginea afectează numai suprafața exterioară a țesăturii, la nivelul primelor fibre ale firelor de in. Fiecare fibră este de aproximativ zece ori mai subțire decât un fir de păr uman, ceea ce face imaginea extrem de superficială.

Oamenii de știință au folosit impulsuri foarte scurte de laser ultraviolet pentru a reproduce pe bucăți de in unele dintre modificările observate pe Giulgiu. Experimentele au reprodus anumite caracteristici fizice ale marcajelor, nu imaginea completă a corpului.

Când au fost folosite impulsuri suficient de puternice pentru a produce imediat un semn vizibil, energia a deteriorat sau vaporizat petele de sânge aplicate pe material. Acest rezultat ridică o problemă pentru ipoteza energiei, deoarece petele de sânge existente pe Giulgiu par să fi supraviețuit fără deteriorări comparabile.

Ce s-a întâmplat când energia a fost redusă

Cercetătorii au constatat că sângele a rămas relativ intact atunci când energia laserului a fost redusă la niveluri mult mai scăzute.

Impulsurile mai slabe au modificat inul fără să producă imediat o imagine vizibilă. Colorarea a devenit vizibilă după încălzirea materialului sau după îmbătrânirea sa naturală. Potrivit lui Kearse, experimente ulterioare realizate cu sânge și ser au produs rezultate asemănătoare.

Kearse propune astfel o posibilă succesiune: sângele ar fi ajuns mai întâi pe pânza funerară, apoi un impuls slab de energie ar fi modificat fibrele expuse, iar imaginea corpului ar fi devenit vizibilă abia ulterior.

Acest scenariu ar putea explica de ce petele de sânge nu au fost distruse și de ce discipolii ar fi putut vedea în mormânt pânze aparent lipsite de imagine.

Ipoteza nu reprezintă o dovadă a Învierii

Există însă o limită esențială: dovezile sunt indirecte și nu demonstrează că radiațiile au produs imaginea de pe Giulgiul din Torino.

Experimentele au fost realizate pe mostre moderne de in, nu pe Giulgiu, iar cercetătorii încă nu știu ce a produs misterioasele marcaje. De asemenea, nu se poate stabili când o eventuală imagine latentă ar fi devenit vizibilă.

Explicațiile naturale, chimice sau artistice rămân posibile. Rezultatele nu demonstrează că Giulgiul l-a acoperit pe Iisus, că radiațiile au creat imaginea sau că aceasta s-a format după scoaterea pânzei din mormânt.

Kearse descrie scenariul drept ipotetic și subliniază că sunt necesare dovezi suplimentare pentru a demonstra cum și când s-a format imaginea de pe Giulgiul din Torino.

CITEȘTE ȘI: Noua analiză de sânge a pânzei în care a fost îngropat Iisus răstoarnă tot ce se ştia! Detalii de magnitudine biblică

De ce apare numarul 15 pe Giulgiul Mantuitorului? Iata explicatia!