Imaginea emoționantă cu Oana și Viorel Lis, de pe patul de spital: ”La bine și la greu”

Imaginea emoționantă cu Oana și Viorel Lis, de pe patul de spital: ”La bine și la greu”

Oana și Viorel Lis s-au infectat, recent, cu noul coronavirus. În data de 12 noiembrie, seara, cei doi soți au ajuns la Instititutul ”Matei Balș” din Capitală, după ce au acuzat stări de rău. Astăzi, soția fostului edil al Capitalei a postat o imagine emoționantă în timp ce se țin de mână, pe patul de spital.

Oana și Viorel Lis au acuzat stări de rău, după ce au fost confirmați pozitivi la noul coronavirus. Fostul edil al Capitalei și soția lui au ajuns la Institutul „Matei Balș” din București în data de 12 noiembrie, seara. În cadrul unei intervenții la Antena Stars, Oana Lis a vorbit despre starea de sănătate a soțului ei. În urmă cu câteva zile, blondina a mărturisit că soțul ei s-a internat primul, apoi a reușit să găsească și ea loc în salon, alături de el. Așa cum spune și Oana Lis, fie că este de rău sau de bine, sunt împreună, unul lângă celălalt.

”Împreună. La bine și la greu. Cum am stabilit. Noi doi. Pardon, noi trei, noi doi și covidul!?”, este mesajul postat de Oana Lis pe rețelele de socializare. Postarea a primit o mulțime de reacții din partea urmăritorilor.

Oana și Viorel Lis, în spital. Sursă foto: instagram

Citește și LE-A FOST SCRIS ÎN STELE SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ! CE SEMN IDENTIC DIN NAȘTERE AU OANA ȘI VIOREL LIS

Ce spunea Viorel Lis, după ce a fost confirmat cu COVID-19

Viorel Lis spunea, zilele trecute, de pe patul de spital,  că nu se simte deloc bine.

”Sunt terminat la plămâni. Nu pot să vorbesc, nu-mi dau voie, domnișoarele asistente spun că obosesc că nu mi-e bine. Nu e cu mine (n.r Oana). Ea nu e internată. Face tratament de acasă, trebuie să vină să facă niște injecții”, spunea soțul Oanei Lis.

Și Oana Lis a vorbit despre starea de sănătate a soțului ei, în urmă cu câteva zile: ”Viorel are mai multe riscuri, i-a crescut diabetul, mai multe. Stă cu oxigen la salon, suntem împreună în același salon pentru ca eu am si grija cu el deoarece are probleme cu picioarele. Cum am zis, important e ca am descoperit la timp. Dacă eram bine nu veneam la spital. El s-a internat primul, la început nu erau locuri pentru mine”.

Sursă foto: Captură Instagram / Arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„De unde are măscăriciul ăsta bani?” Ce le răspunde magicianul Robert Tudor celor care pun această întrebare după ce îi văd casele
Click.ro
„De unde are măscăriciul ăsta bani?” Ce le răspunde magicianul Robert Tudor celor care pun această întrebare după ce îi văd casele
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei
Gandul.ro
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!