Imaginile pe care nu trebuie să le ratezi! Vedetele s-au întrecut în ținute extravagante la petrecerea Elle

Joi seara, a avut loc gala ELLE New Media Awards 2022. Ca în fiecare an, petrecerea a strâns în acelaşi loc modele, designeri, fotografi, dar și cele mai îndrăgite vedete care s-au întrecut în ţinute extravagante aşa cum a cerut dress code-ul evenimentului. Toţi l-au respectat, ba chiar unii am putea spune că au dat tot ce au avut mai bun pentru a atrage atenţia.

Seara de 15 septembrie le-a pus celor care au fost prezenţi la eveniment la încercare creativitatea și simțul estetic. Celebrităţile din showbizul românesc au dorit să se afișeze cu ținute remarcabile, pentru ca apariţiile lor să nu fie uitate prea uşor. Şi cu singuranţă unele ţinute nu vor fi!

CITEŞTE ŞI: FLAVIA MIHĂȘAN, CU UN DECOLTEU OBRAZNIC PE COVORUL ÎNTINS PENTRU GALA REVISTEI ELLE. FOSTA ASISTENTĂ DE LA NEATZA, CRITICATĂ DE O FANĂ CARE A COMPARAT-O CU LOREDANA GROZA

Dress code-ul a fost unul care le-a permis invitaţilor să dea frâu liber imaginaţiei. „Extravaganza” a fost cuvântul serii la propriu! Au existat multe outfit-uri curajoase care au atras privirile tuturor celor prezenți la eveniment.

Vedetele s-au întrecut în ținute extravagante la petrecerea Elle!

Majoritatea divelor prezente au optat pentru ținute negre pe care le-au accesorizat cu diferite detalii sclipitoare, pene sau au mizat pe un make-up strident care să le pună în evidenţă. Aşa cum era de aşteptat machiajele au fost exagerate prin eyeliner negru sau alb, glitter colorat sau combinatii de pasteluri puternice şi chiar şi culori extreme pentru buze.

Invitaţii s-au întrecut în ţinute extravagante

De asemenea, unele invitate mai îndrăznețe şi-au lăsat la vedere formele bine conturate, astfel au optat pentru rochii scurte, cu decolteu adânc sau spatele gol.

Cele care au vrut să fie diferite fară prea multa îndrăzneală, au ales un look retro. Au mizat pe bucle lejere şi un accesoriu simplu prins în păr şi ținute actuale.

Ca să vă convingeţi singuri că tot ce v-am spus este adevărat vă invităm să aruncaţi o privire în galeria foto. Imaginile sunt spectaculoase!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă