Întrebare roșie, adresată Andreei Marin! Cu cine va petrece Violeta, fiica ei, Paștele. “La vârsta asta…”

Publicat: 04/05/2024 | 20:00

La 16 ani, Violeta, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică junior trăiește primii fiori ai dragostei. Adolescenta însăși a făcut public acest lucru, în urmă cu câteva luni. Ce a răspus celebra sa mamă, privind persoana lângă care tânăra își va petrece Paștele, aflați în interviul pe care aceasta l-a acordat în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.

Andreea Marin nu este de acord cu termenul de „iubit”, atunci când vine vorba despre fiica sa. Spune fără ezitare că la vârsta Violetei poate fi vorba doar despre un prieten, de nimic altceva. Și evită să discute, cu dezinvoltură, despre asta, așa cum o face atunci când vine vorba despre alte subiecte.

Pentru Andreea Marin, nu există nu se poate

Vedeta TV va petrece Sărbătorile Pascale acasă, pentru că, ne spune aceasta, cel mai important în astfel de momente este să simți căldura pe care ți-o oferă cei dragi, familia.

„N-ai emoții, nu le mai transmiți”

CANCAN.RO: E o bucurie, o fericire și o onoare de fiecare dată, să ne întâlnim în fiecare an… Andreea, arăți absolut fabulos. Auzeam ce-i spuneai colegei, că încă ai emoții…

Andreea Marin: Da. Și cred că-n ziua în care nu vom mai avea emoții în această meserie, nu mai avem de ce să o mai facem. N-ai emoții, nu le mai transmiți.

CANCAN.RO:  Te văd tot timpul că ești în controlul situațiilor și încerci mereu să faci ca totul să fie perfect.

Andreea Marin: Așa e, tocmai mă pregăteam să te controlez…

CANCAN.RO: Nu e totuși, la un moment dat, o chestie dăunătoare, care-ți poate lua toată energia?

Andreea Marin: Deloc. Ești un bun organizator, în felul acesta. Îți iei lucrurile în mână și nu te surprind prea multe lucruri neplăcute.

CANCAN.RO:  Și atunci nu există anxietate, că la un moment dat, n-ai putea controla o anumită situație?

Andreea Marin: Eu nu mă plâng de asta.

(VEZI ȘI: FIICA ANDREEI MARIN, PLANURI MARI DE VIITOR! ÎN CE DOMENIU VISEAZĂ SĂ ACTIVEZE VIOLETA BĂNICĂ: „AM ÎNCEPUT SĂ MĂ INTERESEZ”)

„Tata îmi spunea…”

CANCAN.RO:  Ce se întâmplă în această seară? Înțeleg că este puțin modificat conceptul…

Andreea Marin: Este un concept nou total. „Nu există nu se poate” înseamnă vorbele tatălui meu încă din copilărie. Acel îndemn pe care mi-l adresa de fiecare dată când mă plângeam, așa cum ne mai plângem atunci când dăm cu capul de o ușă ferecată. El îmi spunea: nu ți-ai pus toată imaginația în joc, n-ai căutat toate soluțiile, n-ai făcut tot ce trebuie să ajungi până la urmă să ieși din labirint. Așa că am reținut asta și-n momentele cele mai grele din viață, m-a ajutat enorm.

„E tare important să simți căldura”

CANCAN.RO:  Ce se va întâmpla cu tine, ca om normal, nu ca vedetă, nu ca persoană publică, de Paște?

Andreea Marin: De fiecare dată sunt acasă. Mie îmi place Paștele acasă. Îmi place Crăciunul acasă. Îmi place atmosfera aceea de familie. E tare important să simți căldura. Și căldura e acasă.

CANCAN.RO:  Violeta va veni cu… iubitul?

Andreea Marin: Nu avem iubit la vârsta aceasta. Avem doar prieten.

CANCAN.RO: Și o să vină cu el?

Andreea Marin: Nu fac mărturisiri despre viața fiicei mele în felul acesta.

(CITEȘTE ȘI: CE PENSIE ALIMENTARĂ PLĂTEȘTE ȘTEFAN BĂNICĂ JR. PENTRU VIOLETA, FIICA LUI DE 16 ANI. CÂȚI BANI ÎI DĂ LUNAR ANDREEI MARIN, DE FAPT)

Andreea Marin: „Și excesele sunt bune câteodată”

CANCAN.RO: De Paște, sau de sărbători, în general, ești genul care mai face câte un mic, mic exces, uneori?

Andreea Marin: Mic, și chiar mare uneori. Și excesele sunt bune câteodată. E drăguț, așa, să dai culoare vieții. Dar nu e nimic rău, atâta vreme cât echilibrezi, după aceea și revii în matca aceea corectă.

CANCAN.RO:  Mulțumim foarte mult. Și sărbători fericite!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.