Ion Surdu, câștigătorul Exatlon 2019, l-a provocat pe Alin Andronic, finalistul sezonului trecut. Ce replici acide i-a aruncat

De: Cancan
Publicat: 28/06/2019 | 10:06

Ion Surdu, câștigătorul de la “Exatlon” 2019, l-a provocat pe Alin Andronic, finalistul sezonului trecut al îndrăgitului show de la Kanal D. Luptătorul de MMA nu s-a ferit deloc și i-a aruncat replici acide în cadrul unui interviu oferit de curând. 

Citește și: Cosmin Cernat, despre chinurile prin care a trecut la Exatlon: “Am făcut injecții cât pentru o viață!”

Ion Surdu, câștigătorul “Exatlon” 2019, l-a provocat pe Alin Andronic, finalistul sezonului trecut

Câștigătorul celui de-al treilea sezon al emisiunii “Exatlon” a mărturisit că nimeni nu ar fi putut să îl învingă în finala care s-a disputat la începutul acestei luni. Mai mult, el i-a nominalizat pe Alin Andronic, finalistul celui de-al doilea sezon al show-ului de la Kanal D, dar și pe Iulian Pîtea. Despre cel dintâi a afirmat că îi este mult superior la capitolul precizie, după ce a analizat pe studiul temeinic al statisticilor de la “Exatlon”.

Citește și: Ion Surdu, gest impresionant după ce a câștigat Exatlon-ul! Cărui Războinic îi va dărui o parte din bani

“Îl băteam și pe Alin Andronic, sunt sigur de asta. La precizie i-am fost, statistic, mult superior, iar la viteză, eram undeva la egalitate. Iulian Pîtea a fost mai rapid decât Alin Andronic, dar era mai slab la finalizare. Am studiat statisticile, nu vorbesc aiurea. Nu cred că, până acum, ar fi fost un concurent care să mă învingă, și nu o spun ca să par arogant, o spun după ce am analizat cât se poate de serios fiecare concurent, fiecare traseu, fiecare punct tare sau slab al celorlați băieți”, a declarat Ion Surdu, câștigătorul emisiunii “Exatlon” 2019, relatează wowbiz.ro.

Citește și: Pe ce “sparge” Ion Surdu cei 50.000 de euro câștigați azi-noapte la Exatlon 3

În prezent, sportivul se pregătește intens ca să revină în cușcă… a trecut multă vreme de când nu a mai participat la vreun meci: “Momentan sunt în refacere, dar, de prin octombrie, cred că voi fi pregătit să revin în ring, să lupt. Îmi place asta, de ce să nu recunosc, așa că mă voi pregăti temeinic pentru a înfrunta orice adversar îmi va fi scos în cale”.

Vă reamintim că alături de Ion Surdu, emisiunea-concurs “Exatlon” 2019 a mai avut o câștigătoare: este vorba despre Andreea Arsine, care a făcut parte tot din echipa Faimoșilor”. Originar din Republica Moldova, dar mutat la Cluj la varsta de 16 ani, Ion Surdu a inceput aventura in sport cu fotbalul, evoluand in divizia nationala iar mai apoi in liga 3-a. Pe langa fotbal, a mai practicat crossfit, volei, baschet si handbal, dar pasiunea lui in prezent este cusca de MMA. Desi s-a apucat abia la 20 de ani de acest sport, iar inceputul a fost unul mai dificil, este campion national si european la MMA, campion national de Kempo si a reusit sa obtina si centura de la Supreme Night Fight, competitie ce se organizeaza la Cluj.