Irina Fodor, fără lenjerie intimă la TV. Fanii au rămas uimiţi!

Irina Fodor de ”America Express” a ajuns la perfuzii. Sursă foto: Arhivă

Irina Fodor i-a încântat pe telespectatori cu una dintre apariţiile sale la „Dancing on Ice – Vis în doi”. Mulţi ar putea spune că este una dintre cele mai îndrăzneţe ţinute cu care soţia lui Răzvan Fodor a fost văzută pe micile ecrane. Rochia spectaculoasă i-a scos în evidență trăsăturile fizice. 

Show-ul „Dancing on Ice – Vis în doi” a intrat destul de repede în topul preferinţelor telespectatorilor. Aceştia aşteaptă cu sufletul la gură fiecare ediţie pentru a vedea cum se descurcă pe gheaţă concurenţii.

La fel de admiraţi sunt şi cei doi prezentatori ai emisiunii, Irina Fodor şi Răzvan Bănică. Încă de la debutul proiectului, frumoasa şatenă a avut apariţii impecabile extrem de apreciate de fani.

CITEŞTE ŞI: CE SALARIU ARE IRINA FODOR LA ANTENA 1! PRIMEȘTE DE DOUĂ ORI MAI PUȚIN DECÂT GINA PISTOL

Deşi aceasta a purtat ţinute care nu au ieşit din tipar până acum, recent telespectatorii au rămas fără cuvinte atunci când Irina Fodor și-a făcut apariția în platou.

Aceasta a ales să poarte o rochie care i-a scos în evidență formele corpului, dar în acelaşi timp şi extrem de sexy. Ţinuta strălucitoare i-a pus într-o lumină bună talia de invidiat, picioarele lungi și bustul generos.

Mai mult, fanii au observat că frumoasa prezentatoare TV a renunţat la lenjeria intimă. Crăpătura rochiei a lăsat la iveală acest detaliu care a încins cu siguranţă imaginaţia bărbaţilor.

Pentru a completa perfect outfit-ul, Irina Fodor l-a accesorizat cu mai multe bijuterii, un machiaj discret și o coafură perfectă.

Irina Fodor, fără lenjerie intimă la TV

Răzvan Fodor și Irina, relația perfectă

Răzvan Fodor și Irina s-au cunoscut pe platourile de filmare, iar de atunci actorul a știut că ea este aleasa. După câteva luni în care i-a făcut curte și o excursie în India, cei doi au fost de nedespărțit. Încă de la prima privire Răzvan Fodor a știut că ea este aleasa, însă a avut de „muncit” până a intrat în grațiile Irinei.

Acum, Răzvan Fodor este cât se poate de mândru de familia sa și este recunoscător pentru tot. Acesta a mărturisit că de-a lungul timpului Irina l-a sprijinit în tot, l-a înțeles, iar armonia dintre ei este perfectă. Iar de când a apărut pe lume și fetița lor cercul este complet și nu își poate dori nimic mai mult.

„E femeia pe care mi-am dorit-o. E familia pe care mi-am dorit-o. Mă uit în ochii ei și îi spun că o iubesc. După 12 ani. Și sunt al dracu de fericit, pentru că știu că sunt extrem de sincer când spun treaba asta. Ea mi-a făcut tot. Dar tocmai pentru asta, eu îi sunt recunoscător, sunt un soț bun, sunt un tată bun.

Pentru mine familia e absolut tot și eu nu am nicio șansă să derapez în relația asta, în vreun fel. Am avut cea mai mișto viață de adolescent, din punctul meu de vedere, și m-am distrat, dar cum mă distrez acum cu familia… Viața merge în continuare, avem aceeași gașcă, când văd că nimic nu se schimbă și nu s-a schimbat de când am familie, că în continuare putem să ne distrăm, e foarte frumos. Să te distrezi ca pe vremuri, dar să vezi și o mogâldeață lângă tine și o femeie care îți zâmbește. O iubesc, cum să n-o iubesc?”, a mai declarat Răzvan Fodor.

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă