Lidia Buble, adevărul despre perioada pe care a petrecut-o în junglă. Ce s-a întâmplat la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”: „Îmi venea să…”

Lidia Buble: "Îți dai seama că fiecare concurent care și-a luat inima în dinți și a plecat pe acest drum al junglei, a plecat cu gândul să ajungi în finală. Mi-am dorit treaba asta, am luptat cât am putut, nu m-am dat în lături de la absolut nimic, consider că m-am întors mult mai puternică decât atunci când am intrat în competiție!"

Lidia Buble a rezistat în competiție o lună de zile. În tot acest timp, artista a reușit să își învingă multe frici, ba mai mult lecțiile pe care le-a învățat acolo au făcut-o să prețuiască și mai mult ceea ce are. Recent, cântăreața a dezvăluit faptul că a slăbit mai bine de 8 kilograme la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Iată cum a reușit frumoasa blondină să învingă cel mai crud inamic: foamea!

Lidia Buble a acceptat cu brațele deschise să facă parte din show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, însă nu se gândea că va fi nevoită să treacă prin atât de multe momente grele, atât în tabără, cât și la jocuri. În cadrul unui interviu recent, artista a recunoscut fapul că, de departe, cea mai mare provocare a fost lipsa mâncării.

Blondina a mărturisit că a mâncat chiar și carne, deși, ea este vegetariană de mulți ani.

„Faptul că eu nu mănânc carne nu se datorează faptului că țin vreun regim sau nu mănânc pentru că am eu vreo dietă specială, nu mănânc pentru că nu îmi place. Am încercat de foarte multe ori și nu s-a lipit de mine gustul ăsta de carne. În junglă, pentru că efectiv îmi venea să mănânc și țărâna aia de pe jos, aveam momente când ziceam că îmi e dor să mănânc o tarantulă, așa foame îmi era. Nu pot să mă plâng, a fost o experiență unică”, a povestit artista pentru ego.ro.

Lidia Buble a trecut prin clipe grele în show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” (Foto: Facebook)

Lidia Buble: „Nu mai fac mofturi”

De când a revenit acasă, se pare că și obiceiurile blondinei s-au schimbat. Vedeta a mărturisit faptul că, în prezent, a început să mănânce carne, în schimb nu mai vrea să audă de fasole.

„La orez m-am reîntors pentru că o să rămân fan orez toată viața mea, dar la fasole cred că prea curând nu o să mai dăm nas în nas. Carne am mai gustat, nu m-am oprit acolo la junglă. Am început să mănânc ușor-ușor mezeluri, când mai merg la mami acasă dacă face câte un șnițel nu mai pot să o refuz că acum îmi scoate ochii, îmi zice că prin junglă am mâncat carne de aia la conservă și ea care gătește cu toată dragostea stau și refuz. Trebuie să mănânc, îți dai seama că nu mai am cum. După ce m-a văzut mâncând tarantule, am băut un pahar de 400 ml de viermi vii, mai pot să refuz un șnițel? Nu mai am cum”, a mai spus ea pentru sursa citată.

VEZI ȘI: LIDIA BUBLE, CONDAMNATĂ DE JUDECĂTORII TRIBUNALULUI BUCUREȘTI ÎN DOSARUL PENTRU DARE DE MITĂ! CE PEDEAPSĂ A PRIMIT ARTISTA

Cât despre kilogramele pe care le-a dat jos, luna petrecută în junglă a fost cea mai drastică perioadă pentru Lidia Buble. Artista a slăbit 8 kilograme în Republica Dominicană.

„Am promis că în momentul în care o să ajung acasă, dar nu doar acasă, oriunde în lumea asta o să mă poarte pașii, eu nu o să mai zic niciodată că mâncarea nu e bună. Nu există, din gura mea nu o să mai auziți lucrul ăsta. Nu mai fac mofturi, nu mai există să las în farfurie că vezi Doamne că mă îngraș. Ca să înțelegeți, eu acolo în junglă mă bucuram când mă balonam și aveam un pic de burtică. Nu mai stăteau hainele pe mine. Am slăbit cred că vreo 8 kilograme”, a mai declarat artista pentru ego.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ultimul tun al cancelariei lui Bolojan le-a explodat în față. Jumătate de milion de euro pentru autoturisme „închiriate” prin firma fiului unui mare liberal. A câștigat licitația fără să aibă mașinile din contract, așa că a dat altele. Gratis
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia