Marea lovitură a lui Doroftei! Își inaugurează sala de box și îl provoacă în ring pe cel mai mare rival: ”Mă gândesc să-i mai dau o șansă”

Pe Leonard Doroftei finalul anului îl găsește extrem de ocupat. Fostul campion își deschide o sală de box în București, iar inaugurarea acesteia va avea loc pe 10 decembrie. Marele sportiv este gata, așadar, de o nouă provocare, și a oferit pentru CANCAN detaliile noii sale afaceri.

,,Ne apropiem să dăm drumul la sală. Mai avem câteva lucruri de pus la punct. Pe data de 10 decembrie vom avea deschiderea cu presa și pe 11 decembrie începem să dăm drumul la treabă. Am mai făcut așa câteva probe. A venit Giulia, a făcut un antrenament. Aseară a venit Neveu să vadă ce înseamnă boxul. A vrut să vadă ce știm să facem. A plecat leșinat, a zis că așa ceva nu a făcut niciodată! I-am spus: prietene, asta nu a fost decât încălzirea!„, a declarat Doroftei pentru Cancan.

Citește și: Fiica lui Leonard Doroftei şi-a cam ţinut iubitul… la distanţă: „E un băiat din România”. Vanessa, marcată de experiența vieții în Canada: „Mi-a fost foarte greu!”

Leonard Doroftei/ sursă foto: social media

Fostul campion în ring a mai spus că este asaltat de cereri, iar afacerea se anunță a fi una de succes.

”Nu mă ocup eu de cererile de înscriere, am asociații mei care se ocupă de site. De la ei primesc informațiile, eu am altele pe cap acum. Dar avem, avem solicitări. Cât despre antrenamente indivuduale, ele sunt prevăzute pe aspectul comercial, nu pe performanță. Asta nu înseamnă că nu vom face performanță. Dacă vom găsi copii care-și doresc lucrul acesta, noi îi vom ajuta să meargă mai departe în box„, a spus cel supranumit ,,Moșul”.

Întrebat despre vârstele copiilor care pot începe antrenamentele la sală, Doroftei a avut o exprimare plastică, în stilul său caracteristic:

,,Primim de la cei cu țâța-n gură până la cei cu barba sură! Boxul nu înseamnă… Eu personal nu-i învăț să se bată, îi învăț ce înseamnă frumusețea acestui sport. E o artă. Eu nu-i învăț să se bată, îi învăț cum să boxeze. Nu e doar box. Dacă știi box, nu înseamnă că știi să lupți! Îți spun și de ce fac afirmația asta. Am întâlnit 5 adversari de pe 5 continente cu 5 stiluri diferite. Dacă nu știi și nu ai antidot pentru fiecare va fi o problemă! Asta nu o faci decât prin antrenamente. Înveți prin mișcare!„, a mai spus Leonard Doroftei.

Meci cu Raul Balbi pentru 2025

,,Moșul” are așadar gânduri mari și anunță marea surpriză pentru anul viitor.

,,Acum, la deschiderea de pe 10 decembrie nu va fi un meci demonstrativ. Dar la anul mă gândesc să-i mai dau o șansă lui Balbi, pentru că până acum avem 2-0 România-Argentina (n.r.- râde)!„, a mai anunțat Doroftei.

Citește și: Fiul lui Doroftei, dezvăluiri despre participarea părinților la Power Couple: „Este o provocare imensă”. Campionul mondial & soţia luptă pentru marele premiu în show-ul Antenei 1

Sala de box a lui Leonard Doroftei se află în București, pe strada Nicolae Caramfil nr. 79. În aceasta vară, fostul mare campion în ring s-a întors pe meleagurile autohtone după 5 ani petrecuți în Canada unde a fost antrenor de box.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!