Marius Croitoru revine la Botoșani dar ca antrenor!

Marius Croitoru revine la Botoșani dar ca antrenor!
Marius Croitoru şi-a încheiat cariera de fotbalist. Mijlocaşul de 37 de ani şi jumătate a ajuns la un acord, pe cale amiabilă, cu oficialii clubului ACS Poli Timişoara pentru rezilierea contractului și zilele acestea va semna un angajament cu FC botoșani unde va fi cooptat în conducerea tehnică a echipei.

A fost om de bază în formaţia bănăţeană, care a ajuns, sezonul trecut, în finala Cupei Ligii, în semifinalele Cupei României şi s-a salvat de la retrogradare, deşi a început campionatul cu o penalizare de 14 puncte. „Vreau să le mulţumesc colegilor, domnului preşedinte şi domnului primar pentru tot. Acum voi începe o nouă carieră şi sunt foarte entuziasmat de acest lucru”, a declarat fostul căpitan de la ACS Poli Timişoara.

După 317 meciuri şi 21 de goluri în Liga I şi cu experienţe în Kazahstan, Croitoru şi-a ales nouă meserie. Fostul jucător al Stelei urmează de ceva timp cursurile Şcolii de antrenori de la Chişinău, iar de luna viitoare va intra în posesia Licenţei B. Astfel, Marius Croitoru nu va sta departe de sportul care i-a oferit atâtea satisfacţii.

Valeriu Iftime, finanţatorul FC Botoşani, susţine că a insistat pentru readucerea lui Marius Croitoru şi consideră că acesta poate ajuta echipa. Fostul mijlocaş al FC Botoşani va face parte din staff-ul lui Costel Enache, alături de Alin Bejan şi Alin Bordeanu.

„Marius Croitoru este antrenor secund la FC Botoşani. Eu am fost cel am insistat să vină la Botoşani. Va fi în staff-ul lui Costel Enache, ne consultăm pe partea de achiziţii. Mai aveam nevoie de încă un antrenor secund iar Marius Croitoru ne poate ajuta”, a declarat Valeriu Iftime.

Marius Croitoru (37 de ani) a jucat la FCM Bacău, FC Vaslui, Steaua Bucureşti, Ceahlăul Piatra Neamţ, Poli Iaşi, Astra Giurgiu, FC Botoşani şi ACS Poli Timişoara. Pentru FC Botoşani a jucat în 86 de meciuri şi a marcat 8 goluri.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!