Mihai Trăistariu, probleme la școala de canto pe care o deține. Ce a pățit cântărețul

Mihai Trăistariu, probleme la școala de canto pe care o deține. Ce a pățit cântărețul
Mihai Trăistariu are vise premonitorii cu mama sa. (sursă - social media).

Mihai Trăistariu are probleme la școala de canto pe care o deține. Artistul este bun de plată la factura de gaze. Acesta se plânge  că i-a venit un consum mai mare în luna decembrie, de patru ori decât în celelalte luni obișnuite.

Artistul constănțean a declarat pentru Replica de Constanța că și el suferă din cauza creșterii prețului la utilități, spunându-ne că i se pare exagerat așa ceva.

„Factura de la gaze mi-a venit 2300 de lei. Anul trecut, în iarnă, ce a mai mare factură a fost de 700 de lei. M-am speriat… oamenii de rând se mai plâng dar eu, persoană publică, ce să mai zic… totuși este foarte mult. Am sunat și la ei și mi-au spus că a fost o estimare și că o să mi se scadă, poate, din următoarele facturi dar nu-i normal atâta timp cât eu mi-am citit contorul și l-am dat. Uite că, cu mărirea asta de prețuri mi-a venit factura asta uriașă care mă dă peste cap. Școala nu face averi. Ea merge bine dar, dacă am profit 1.000 de euro și dau 2.300 de lei gazu și 5 milioane lumina nu mai rămân cu nimic pentru că mai am și impozite și rămâi la zero. Am fost supărat. Factura era pe decembrie și am plătit-o pentru că am zis să nu îmi închidă gazul. Sper să nu vină următoarele la fel”, ne-a declarat Mihai Trăistariu.

Acesta a mai spus că intenționează să acționeze în instanță furnizorul de gaze naturale.

„Îi voi da în judecată. Trebuie să îi dăm în judecată pentru că nu se vor opri cu aceste scumpiri. Este foarte scump. Acasă mi-a venit factura de 400 de lei când iarna trecută venea 200 de lei deci nu ar fi diferență foarte mare dar 2.300 de lei este totuși foarte, foarte mult. De trei, patru ori mai mult”, a mai adăugat artistul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!