Ce a prevăzut Carmen Harra pentru alegerile prezidențiale din 2025: ”Avem noi surprize”

Carmen Harra. Foto: Arhivă Cancan

Carmen Harra a făcut noi previziuni neașteptate cu privire la alegerile prezidențiale din anul 2024. Ce surpriză îi așteaptă pe români? Ce a spus vedeta despre datele de naștere ale celor doi foști candidați? Vă prezentăm cele mai noi declarații!

Nu vă mai ținem prea mult timp în suspans și vă spunem că aceasta a început prin a spune că se vor întâmpla multe lucruri neașteptate. Carmen Harra a calculat personal datele de naștere ale celor doi candidați, dar totodată și a altor politicieni. Potrivit clarvăzătoarei, anul 2024 a fost unul favorabil pentru un candidat controversat , însă lucrurile ar putea să se schimbe în 2025.

Cu atât mai mult, Carmen Harra a spus că va exista un nou candidat la alegerile prezidențiale, chiar unul surpriză, iar așa se pot răsturna lucrurile, mai ales pentru că va fi tot independent.

„Vor fi multe lucruri neașteptate. Chiar spuneam că poate să apară un candidat neașteptat, va apărea o femeie la care nu se așteaptă nimeni, iar aceste lucruri s-au adeverit. În România este fără precedent ce se întâmplă. Apare altcineva, avem noi surprize. Ieșirile în stradă vor continua. Eu cred că (…) va încerca să candideze, poate Lasconi mai puțin. Dar, vine altcineva. Avem o surpriza unei persoane noi care apare în câmpul politic. Va fi independent de forțele extremiste și de cele din opoziție”, a declarat Carmen Harra, potrivit wowbiz.ro.

Citește și: Ce a prezis Nostradamus pentru 2025: se pune la cale un război și 2 țări intră în conflict

Ce a spus Carmen Harra despre noul candidat

Carmen Harra susține că noul candidat ar putea să aibă cele mai multe șanse. Previziunile nu sunt prea benefice atunci când vine vorba de Bolojan sau Nicușor Dan. Revenind la anul 2024, vedeta a ținut să precizeze că anul a cam defavorizat-o pe Elena Lasconi în fața unui candidat controversat.

„Acest candidat ar avea cele mai multe șanse. Bolojan nu este într-un an care îl avantajează. Lui Nicușor Dan nu i-aș da prea multe șanse. Deci, dată fiind situația, s-ar putea să apară altcineva. Pe (…) l-a favorizat anul 2024. Lasconi era defavorizată în fața lui (…)”, a adăugat Carmen Harra.

Alegerile din anul 2025 sunt așteptate cu nerăbdare pentru românii din toate colțurile lumii. Rămâne de văzut cine va fi președintele țării noastre.

Citește și: Carmen Harra a prevăzut victoria Elenei Lasconi! Cine va fi președintele României: „Sunt niște surprize mari în anii care vin”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Click.ro
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Digi24
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
După mai puțin de 24 de ore de când Gândul a publicat imaginile șantierului abandonat din Pipera, angajații s-au pus pe treabă. Zeci de muncitori se chinuie să scoată apa din șanțul care devenise canal navigabil
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia