Neymar dorit de Florentino Perez la Real Madrid!

Știri
Neymar dorit de Florentino Perez la Real Madrid!

„Rezultatele din ultima perioadă ale Realului l-au făcut pe Neymar să creadă că nu poate face performanţă alături de francez”, susţine „Don Balón”. Asta cu toate că francezul a câştigat cu „galacticii” două trofee Liga Campionilor consecutive.

Pe de altă parte, presa din Spania anunţa săptămâna trecută că Zidane nu doreşte transferul lui Neymar, fiind mult mai interesat de aducerea lui Eden Hazard. Belgianul lui Chelsea nu e aşa de scump şi e foarte serios, în timp ce transferul brazilianului i-ar aduce o mulţime de probleme în echipă. „Pot să semnez pe 10 ani, pe 20, dar ştiu unde sunt. Aici se trăieşte de la o zi la alta, oricând se poate să nu mai fiu aici. Eu şi Realul nu stăm la discuţii”, declarase Zidane, la semnarea noului contract.

Asta i-ar putea grăbi plecarea lui Zidane. De altfel, presa din Spania susţine că tehnicianul francez trăieşte periculos, după egalul făcut, la sfârşitul săptămânii, pe terenul celor de la Celta Vigo, scor 2-2. Ronaldo&Co sunt la 16 puncte în spatele liderului Barcelona şi au un meci mai puţin disputat.

Jurnaliştii iberici susţin că Florentino Perez şi-a pierdut răbdarea cu antrenorul care a câştigat ultimele două Ligi ale Campionilor cu Real Madrid şi că oficialul ar fi demarat deja negocieri, în secret, cu înlocuitorul tehnicianului francez. Preşedintele Realului şi-a făcut deja o listă scurtă cu posibilii înlocuitori ai lui Zidane şi are şi un favorit clar: Joachim Löw. „De fapt, deja au contacte între conducerea Realului şi apropiaţii antrenorului german. Löw este marele nume dorit de Florentino la Real de mult timp şi ar putea ajunge pe Bernabeu după Cupa Mondială din 2018, când ar putea lua decizia finală de a nu mai continua pe banca naţionalei Germaniei”, scrie presa din Spania.

Dacă se va despărţi de naţionala ţării sale, prioritatea lui Löw ar fi să antreneze Realul. Astfel, şansele ca cele două părţi să bată palma ar fi uriaşe, în scenariul în care Zidane va fi îndepărtat.

Suma vehiculată pentru transferul lui Neymar este de 250 de milioane de euro. El ar deveni pentru a doua oară protagonistul celei mai scumpe mutări din istorie. 222 de milioane de euro a plătit PSG pentru a-i activa clauza din contractul cu Barcelona.

                                           

Cristi P.                               

                                               

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli