Patrick Mouratoglou a „abandonat-o” pe Simona Halep! Ce mesaj i-a transmis ex-liderul WTA și decizia luată de francez. „Ea m-a încurajat să…”

Patrick Mouratoglou și Simona Halep (Foto: Facebook)

Simona Halep (31 de ani) i-a transmis lui Patrick Mouratoglou să-și caute alt sportiv pe care să-l antreneze până când ea va reveni pe teren. Francezul s-a conformat rapid!

2022 nu a fost un an bun pentru Simona Halep. Pe plan profesional a dezamăgit, iar în cel personal a avut mult de suferit, în special după divorțul de Toni Iuruc (DETALII AICI). Sportiva noastră nu este, însă, deloc egoistă. Din moment ce a anunțat că va reveni pe teren după sărbători, i-a transmis antrenorului personal, Patrick Mouratoglou, să-și găsească o nouă colaborare. Zis și făcut!

(VEZI AICI: SIMONA HALEP, DIN NOU CU ZÂMBETUL PE BUZE, DUPĂ DIVORȚUL DE TONI IURUC. „ZI FERICITĂ!” ANUNȚUL PE CARE L-A FĂCUT PE INSTAGRAM | GALERIE FOTO)

Francezul l-a luat sub aripa lui pe Holger Rune (19 ani), unul dintre jucătorii care se pregătesc la academia pe care o conduce.

În timp ce Simona Halep se recuperează, ea m-a încurajat să caut o nouă colaborare. Astfel, azi sunt încântat să anunț că mă voi alătura oficial echipei lui Holger Rune. Sunt extrem de încântat că voi lucra cu Holger. Am avut o legătură specială încă din ziua când ne-am cunoscut, pe când el avea 13 ani”, a anunțat Patrick Mouratoglou.

Patrick Mouratoglou a „abandonat-o” pe Simona Halep! Cu cine a „înlocuit-o” francezul

La rândul lui, Holger Rune nu a rămas dator. „Este o oportunitate uimitoare de a lucra cu unul dintre cei mai buni antrenori de tenis. La nivelul la care mă aflu acum, chiar dacă este vorba doar despre un parteneriat întins pe câteva luni, nu am ezitat să profit de această șansă!”, a spus tânărul sportiv.

Simona Halep, an cu probleme. „Am decis să ascult sfaturile doctorilor”

Altfel, Simona Halep nu a avut parte de un an bun. S-a confruntat cu probleme medicale și a divorțat de Toni Iuruc. În plus, a acuzat probleme la nas, motiv pentru care a trecut printr-o intervenție chirurgicală. Din fericire, operația a decurs conform planului.

Am avut probleme cu respirația în ultimii ani, care s-au agravat în timp. Am decis să ascult sfaturile doctorilor și să fac operația necesară. Nu o puteam face mai devreme pentru că nu am găsit cele trei luni necesare pentru recuperare. Tenisul a fost întotdeauna prioritar în viața mea! Dar am decis că acum e momentul să mă operez, dar să fac și ceva pentru mine, ca persoană. De aceea am recurs și la operația estetică, pe care o plănuiam de mai mult timp, deoarece nu îmi plăcea deloc nasul meu! Așa că am făcut-o! Am rezolvat partea funcțională, dar și partea estetică. Știu că mulți dintre voi mă vor înțelege!”, a scris Simona Halep, pe Facebook.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de gemenele de la Cheeky Girls? Monica și Gabriela sunt total schimbate
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de gemenele de la Cheeky Girls? Monica și Gabriela sunt total schimbate
FOTO. Prezentatoarea TV și-a impresionat fanii cu pozele în bikini: „E criminal să arăți așa!”
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV și-a impresionat fanii cu pozele în bikini: „E criminal să arăți așa!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce bătăi de cap au avut Valerie Lungu și Alex Gâlcă, la Asia Express: „Nu am plecat cu gândul să câștigăm marele premiu”
Click.ro
Ce bătăi de cap au avut Valerie Lungu și Alex Gâlcă, la Asia Express: „Nu am plecat cu gândul să câștigăm marele premiu”
Ponta se propune premier, după întâlnirea cu N. Dan: Când veneam aici și era președinte Băsescu nu beam niciodată apă, că mi-era frică
Digi 24
Ponta se propune premier, după întâlnirea cu N. Dan: Când veneam aici și era președinte Băsescu nu beam niciodată apă, că mi-era frică
Ce a răspuns George Simion, întrebat dacă s-a întâlnit cu Nicușor Dan la Vila Lac
Digi24
Ce a răspuns George Simion, întrebat dacă s-a întâlnit cu Nicușor Dan la Vila Lac
Problemele de proiectare ale sensurilor giratorii din România: „Avem giratorii unde pot intra și cu 100km/h. Deci ăla nu-mi calmează nimic”
Promotor.ro
Problemele de proiectare ale sensurilor giratorii din România: „Avem giratorii unde pot intra și cu 100km/h. Deci ăla nu-mi calmează nimic”
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Ce i-au cerut Sandrei Bullock „perverșii” de la Hollywood la primele audiții
go4it.ro
Ce i-au cerut Sandrei Bullock „perverșii” de la Hollywood la primele audiții
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Descopera.ro
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Toni Neacșu explică ce se va întâmpla dacă Nicușor Dan va desemna un premier azi. Cum se poate ajunge la dizolvarea Parlamentului
Gandul.ro
Toni Neacșu explică ce se va întâmpla dacă Nicușor Dan va desemna un premier azi. Cum se poate ajunge la dizolvarea Parlamentului
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
Mediafax Italia
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
De ce este GREȘIT să aplici deodorant imediat după duș?! Explicația unui farmacist
Mediafax Spania
De ce este GREȘIT să aplici deodorant imediat după duș?! Explicația unui farmacist