Prepeliță vrea în play-off: „Echipa arată bine, moralul este bun!”

Prepeliță vrea în play-off: „Echipa arată bine, moralul este bun!”

FC Argeș este de neoprit în Liga 1. Trupa pregătită de tandemul Prepeliță – Ianovschi a învins la limită, scor 1-0 pe Viitorul Constanța în prologul rundei a 23-a și a ajuns pe locul 10 în clasament cu 26 de puncte, având o serie incredibilă de nouă meciuri consecutive fără eșec în campionat.

 „A fost greu, așa cum ne așteptam. Am întâlnit o echipă bună, dar am stat bine tactic, fizic și am plecat de la premisa să nu luăm gol, pentru că eram convins că vom marca. Am înscris dintr-o fază fixă și am fost organizați în defensivă. Încercăm să scoatem maxim de la fiecare meci. Eram într-o situație nu foarte ok. Am ieșit de acolo, dar nu am realizat încă nimic și trebuie să muncim și mai mult. Noi punem accent pe jocul defensiv, să nu primim gol și am demonstrat în aceste 9-10 meciuri că suntem pe drumul cel bun. Echipa arată bine, moralul este unul bun și sper să continuăm la fel. Să nu ni se urce la cap și o să reușim să ne îndeplinim obiectivul. Vin la 9 și plec la 16:00, e altceva pentru mine. Înainte, veneam la 11 și plecam la 13:00. Când nu suntem cu număr par, mă bag și eu la joc. Nu pot să mă rup așa repede, joc fotbalul profesionist de 20 de ani”, a declarat  Andrei Prepeliță, după încă o victorie obținută de FC Argeș în Liga 1.

Program etapa 23 Liga 1

FC Argeș – Viitorul Constanța 1-0
Sâmbătă, 13 februarie 2021
ora 14:30 Chindia Târgovişte – UTA Arad
ora 21:00 Dinamo Bucureşti – Sepsi OSK
Duminică, 14 februarie 2021
ora 12:15 Politehnica Iași – Astra Giurgiu
ora 14:30 Academica Clinceni – Universitatea Craiova
ora 19:45 FC Hermannstadt – FCSB
Luni, 15 februarie 2021
ora 17:30 FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş
ora 20:30 CFR Cluj – FC Voluntari

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute