Roxana Ionescu, apariție de senzație la nunta lui Dani Oțil! Ce ținută a ales nașa pentru ziua cea mare FOTO

Astăzi, 30 iulie, este zi de mare sărbătoare. Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil fac nuntă. Marele eveniment a început, iar primii invitați deja au apărut. Printre cei care și-au făcut apariția deja se numără Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu, nașii celor doi miri. Ce ținută a ales nașa pentru ziua cea mare.

De ani de zile, Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil formează un cuplu. În data de 15 mai 2021, cei doi au bifat cununia civilă, iar, la mai bine de doi ani distanță de la ceremonie, aceștia au decis să facă marea petrecere, dar și cununia religioasă. Alături de cei doi miri sunt nașii, dar și mulți invitați de seamă din spațiul public, iar petrecerea se anunță una pe cinste.

(CITEȘTE ȘI: CE A FĂCUT DANI OȚIL CU CÂTEVA ORE ÎNAINTE DE NUNTĂ. GABRILA PRISĂCARIU L-A ”PRINS” ȘI L-A FILMAT)

Roxana Ionescu, apariție spectaculoasă

În rolul de nași, Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil i-au ales pe bunii lor prieteni, Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu. Cei doi au fost printre primii care au apărut la cununia religioasă, iar pentru această zi specială, nașa a ales o ținută pe măsură.

Roxana Ionescu a avut o apariție de senzație, într-o ținută de culoare roșie. Vedeta a ales să poarte o rochie lungă, cu o crăpătură sexy pe picior. La ținuta de gală a asortat o pereche de sandale în aceeași nuanță ca a rochiei. Până și husa telefonului a fost în același ton cu ținuta.

De asemenea, nașa a ales un look lejer, de vară, cu o coafură simplă, cu bucle lejere și un machiaj natural. În ceea ce îl privește pe naș și Tinu Vidaicu a mers pe o ținută clasică, un costum simplu, format din pantaloni negri, cămașă albă și un sacou gri. Mai multe imagini puteți găsi în galeria FOTO.

Roxana Ionescu, apariție de senzație la nunta lui Dani Oțil/ Foto: CANCAN.RO

(VEZI ȘI: DANI OȚIL, PRIMELE DECLARAȚII ÎNAINTE DE CUNUNIA RELIGIOASĂ CU GABRIELA PRISĂCARIU: „SĂ VEDEM CUM SE VA TERMINA MECIUL”)

„Mă simt iubită și împlinită”

De marele eveniment de astăzi s-a ocupat îndeaproape Gabriela Prisăcariu. Ea a fost cea care a supervizat pregătirile, iar în urmă cu doar câteva zile le povestea fanilor din mediul online că are mari emoții pentru ziua cea mare și mai mult ca sigur lacrimile de fericire îi vor curge din plin pe obraji.

„Dani zice că se însoară a doua oară cu aceeași femeie, dar nu e așa, facem cununia religioasă și va fi vara asta. Îmi place să pregătesc din timp toate detaliile și le am puse la punct. Cred că o să rămân la una, îmi este foarte dragă rochia aleasă și probabil că o să rămân doar la ea. De când am născut, am devenit extrem de emotivă și da, probabil că voi și plânge. Am emoții, îmi doresc foarte mult să se întâmple lucrul ăsta, să mergem la biserică, consider că este mult mai important decât actul în sine.

Suntem tot mai uniți, mai închegați și sunt extrem de fericită și relaxată, îmi place că nu am un stres sau nu ne certăm. Noi tot timpul ne înțelegem și ne completăm unul pe altul. Mă simt iubită și împlinită! Cred că alături de el am devenit femeie și îmi place persoana care am devenit alături de el”, a declarat Gabriela Prisăcariu, la Antena Stars.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare