Sandu Geamanu, preot intr-o biserica de pocaiţi

• Știri
Sandu Geamanu, preot intr-o biserica de pocaiţi

CANCAN a intrat in posesia unor informaţii tulburatoare vizavi de viaţa secreta a lui Alexandru Ilie, alias Sandu Geamanu. Surse din anturajul lui Geamanu au declarat in exclusivitate pentru ziarul nostru ca, de mai bine de zece ani, acesta ar fi luat calea lui Dumnezeu şi s-a pocait.

Concret, la inceputul anilor 2000, cand a fost arestat şi condamnat la zece ani de inchisoare in celebrul dosar „Portbagajul”, Geamanu a fost incarcerat la Penitenciarul Margineni, in celulele Secţiei a IV-a, destinate deţinuţilor periculoşi. Pentru ca in aceasta situaţie liderul interlop avea mai puţine drepturi decat restul puşcariaşilor, acesta s-ar fi orientat şi s-au fi inscris in randurile comunitaţii de evanghelişti din detenţie. Culmea a fost ca, deşi apropiaţii banuiau ca acesta era interesat doar de avantajele pe care i le-ar fi adus apropierea de cele sfinte, Sandu Geamanu s-a apucat sa citeasca literatura religioasa şi s-a dovedit extrem de ataşat de noua lui ocupaţie.

Mai tarziu, dupa ce a fost eliberat din detenţie, Alexandru Ilie a continuat sa frecventeze slujbele Bisericii Evanghelice şi s-a imprietenit foarte bine cu un predicator cunoscut in mediile de sectanţi din comuna Mogoşoaia ca fiind pastorul Baraidan.

impreuna cu Baraidan, care, potrivit surselor noastre, traieşte din vanzarea la suprapreţ a maşinilor pe care le aduce din Germania, Sandu Geamanu a amenajat la Mogoşoaia un imobil in care sa poata organiza intalniri cu „fraţii” şi „surorile” de credinţa.

Un al doilea loc de intalnire este sediul oficial al Bisericii Evanghelice, o cladire moderna, nou construita in comuna.

Ca semn al credinţei sale, Geamanu a fost, in primele luni ale acestui an, in calitate de „misionar”, la Penitenciarul Rahova. Cu toate ţinea in mana cartea de rugaciuni, deţinuţii l-au respins, reproşandu-i ca este „informator la poliţie”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Călin Donca, implicat într-un accident. Afaceristul s-a lovit la cap după o manevră ratată: „Tot răul e un bine”
Click.ro
Călin Donca, implicat într-un accident. Afaceristul s-a lovit la cap după o manevră ratată: „Tot răul e un bine”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta