Simona a dezvăluit secretul finalei cu Serena: „De aceea am făcut acest meci perfect!”

Simona a dezvăluit secretul finalei cu Serena: „De aceea am făcut acest meci perfect!”
Simona Halep a dezvăluit secretul reușitei din finala de la Wimbledon cu Serena Williams, scor 6-2, 6-2. 

Cu toate că pleca cu șansa a doua în fața americancei de 37 de ani și numărul 10 WTA., Simona Halep a avut o evoluție de excepție etalând cel mai bun tenis pe care l-a jucat vreodată, Serena neavând replică în fața Simonei!

„M-am gândit la meci, dar nu m-am gândit deloc împotriva cui joc. Întotdeauna am fost intimidată când am întâlnit-o. Este un model pentru toată lumea. M-am concentrat pe jocul meu și pe faptul că joc o finală de Grand Slam. De aceea am reușit să joc atât de bine și să fiu relaxată. Am fost pozitivă și am avut încredere. În dimineața jocului mi-am făcut planul de joc pentru acest meci. Am știut exact ce trebuie să fac să nu îi dau timp să își facă jocul ei. Am jucat de multe ori împotriva ei. Știam cum vine mingea și ce nu îi place. Am jucat ca la Singapore, am avut acea imagine în cap. Emoțiile au fost pozitive de această dată. Am simțit acea durere în stomac, dar am încercat să nu transform în nimic negativ. La încălzire m-am simțit bine. Întotdeauna joc bine când am emoții și niciodată nu lupt împotriva lor. Am încercat să le folosesc în favoarea mea. De aceea am făcut acest meci perfect”, a declarat Simona Halep.

De remarcat că pe tot parcursul turneului de la Wimbledon, singura adversară care a reușit să-i smulgă un set Simonei Halep a fost compatrioata noastră Mihaela Buzărnescu.

Pentru Simona Halep acesta este al doilea titlu într-un turneu de Grand Slam după cel cucerit anul trecut la Roland Garros!

 

Traseul Simonei Halep de la Wimbledon

Turul 1: Halep – Sasnovich 6-4, 7-5

Turul 2: Halep – Buzărnescu 6-3, 4-6, 6-2

Turul 3: Halep – Azarenka 6-3, 6-1

Optimi: Halep – Gauff 6-3, 6-3

Sferturi: Halep – Zhang 7-6, 6-1

Semifinale: Halep – Svitolina 6-1, 6-3

Finală: Halep – Williams 6-2, 6-2

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. A publicat-o cu câteva zile înainte de tragedie! Detaliul care a ieșit la iveală în poză
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. A publicat-o cu câteva zile înainte de tragedie! Detaliul care a ieșit la iveală în poză
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Click.ro
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
Gandul.ro
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!