Sofia Vicoveanca (82 de ani) este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din România. Originară din Suceava, artista este o fire discretă și extrem de sinceră, câștigând aprecierea publicului datorită vocii sale puternice și inconfundabile. Recent, artista a vorbit despre pericolul care o pândește la fiecare pas. Trăiește de mai bine de 50 de ani cu sabia deasupra capului, însă nimic nu pare să o înspăimânte.
Considerată un simbol al folclorului românesc, Sofia Vicoveanca a acceptat să vorbească despre un subiect – considerat de mulți oameni – înspăimântător. De mai bine de 50 de ani, artista locuiește într-un bloc cu bulină roșie din Suceava, ceea înseamnă că imobilul respectiv este încadrat în clasa I de risc seismic. În cazul unui cutremur puternic, clădirea poate să se prăbușească sau poate să sufere avarii majore.
Îndrăgita interpretă de muzică populară din Bucovina nu pare prea impresionată sau speriată de faptul că se expune unui real pericol, ba chiar a mărturisit că singura teamă pe care o are este cea față de Dumnezeu. Sofia Vicoveanca locuiește într-un apartament cu 4 camere, locuință care se află în primul bloc construit în Suceava.
„Nu mi-e frică de nimic. Mi-e frică doar de Dumnezeu, când greșesc să mă ierte. Nu. Eu aici unde stau este un bloc foarte vechi. Stau aici, în apartamentul acesta de 53 de ani, dar el este mai de demult. Cred că e primul bloc făcut în Suceava. Și o vecină care stă de mai mulți ani ca mine aici mi-a spus: Doamna Sofia, știți că avem bulină roșie? Deci, este pericol.
După ce mi-a spus vecina toată treaba aceasta, că avem bulină roșie, eu nu am stat degeaba. M-am uitat unde este tocul la ușă mai mare, mai lat, masa… să mă strecor cumva în caz de ceva. Dar noi nu am avut cutremure. Trebuie să iau și măsuri, nu-i așa? Eu cred în toate acestea, dar trebuie să ne și păzim”, a declarat Sofia Vicoveanca, pentru viva.ro.
Mai în glumă, mai în serios, în cazul unui cutremur major, Sofia Vicoveanca și-a proiectat deja viitorul. Artista le-a povestit colegilor de scenă că următorul seism nu o va prinde acasă. Cel mai probabil o să fie plecată în vreun turneu prin țară sau în străinătate.
‘Eu am povestit asta la colegi și toți m-au întrebat: ‘Dar, Sofia, nu ți-e frică să stai?’ Am spus: ‘Nu. Când o să fie cutremur eu o să fiu plecată în turneu’. Păi, dacă e să mor de cutremur, uite treci pe stradă și îți ‘chică’ o cărămidă de nu știu unde în cap. Eu cred în asta. De ce să îmi bat cuie în cap fără să mă doară? Cred în asta, cum am spus, și am momente și eu când greșesc. Și atunci îl rog pe bunul Dumnezeu să mă ierte.’, a mai declarat Sofia Vicoveanca.
Te-ar putea interesa: Cum s-au împărțit vedetele showbiz-ului după anunțul înfricoșător: vine ciclonul! ”Mi-a spus să pun saci la ușă, prăpăd în București!” ”Au stat ca fraierii!”