Surpriză uriașă pentru Theo Rose, după ce a plecat de la Vocea României: ”Este o mare onoare!”

Theo Rose a sărutat 3 bărbați celebri

Theo Rose a trecut prin clipe emoționante, chiar în această perioadă specială din an. După retragerea de la Vocea României, artista a primit un cadou la care nu s-ar fi gândit niciodată. Toate detaliile în articol. 

Theo Rose se numără printre cele mai apreciate artiste la noi, dar nu doar pentru talentul său inconfundabil. De-a lungul timpului, ea a reușit să se facă iubită de public pentru naturalețea ei și carismă.  

Theo Rose a primit un cadou special de Sărbători

Recent, chiar în perioada Sărbătorilor, artista a primit titlul de cetățean de onoare al orașului în care a copilărit, Vălenii de Munte. Acest titlu se oferă persoanelor care au adus merite deosebite comunității sau care au reprezentat cu succes orașul. 

Acest moment special și emoționant a fost împărtășit de vedetă pe rețelele de socializare. Theo Rose a ținut un discurs pe scenă și s-a bucurat și de revederea cu o prietenă din adolescență. 

„Astăzi m-am întors acasă cu mari emoții. 

Vălenii de Munte, locul unde am învățat cine sunt, m-a primit cu brațele deschise și mi-a spus că aparțin. Să fiu numită cetățean de onoare al orașului este o mare onoare. 

Mulțumesc comunității mele pentru susținerea constantă, pentru dragostea care m-a urmărit în toți anii aceștia, indiferent unde m-a purtat drumul. Mulțumesc pentru fiecare „vino să cânti’, pentru fiecare invitație de a fi aproape de voi. Au însemnat mai mult decât știți. Să fii chemat acasă, din nou și din nou, e un privilegiu rar. 

Un moment care m-a impresionat tare a fost discursul de laudatio, susținut de @andaconstantin, care mi-a fost prietenă în adolescență. Să te prezinte cineva care te-a cunoscut când erai doar un copil cu vise mari și emoții fragile… e ceva ce nu se poate repeta. Mulțumesc, fată dragă! 

Vălenii de Munte, rămâi locul meu sigur. 

Vă mulțumesc. Din inimă”, a fost mesajul lui Theo Rose. 

CITEȘTE ȘI: 

Theo Rose și-a pus haterii la zid! De ce nu se va ‘tuna’ niciodată soția lui Anghel Damian: „Nu mă zăpăciți pe mine cu astea” 

Theo Rose pleacă de la Pro TV după ce Tudor Chirilă i-a ”furat” Vocea României? Cum se apără, după ce a scăpat-o din mână pe Alessia Pop 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!