Theo Rose a luat telespectatorii prin surprindere cu anunțul făcut chiar după marea finală a emisiunii Vocea României: se retrage. După ce Alessia Pop, adolescenta de 16 ani din echipa lui Tudor Chirilă a câștigat competiția, artista a dat vestea care a stârnit valuri printre fani și o mulțime de reacții.
Finala Vocea României a fost una plină de emoții, lacrimi de fericire și suspans. După ce Alessia Pop, concurenta pe care Theo Rose a eliminat-o anterior, a câștigat marele trofeu, artista a transmis un mesaj care a stârnit valuri și s-a decis să se retragă.
În mesajul ei lung, Theo Rose a vorbit despre parcursul avut în competiție și despre presiunea pe care o resimte. Vedeta a vorbit despre câtștigătoare, despre Eva –eleva ei, dar și despre Horia Brenciu.
„Anul ăsta Vocea României se oprește pentru mine exact acolo unde trebuia. Cu un zâmbet obosit, cu multă muncă în spate și cu sentimentul ăla că, indiferent de rezultat, drumul a fost onest. Îi felicit pe Tudor și pe Alessia. Viața are uneori un simț al umorului foarte fin, iar muzica știe să‑și găsească singură locul potrivit. Respect, oameni buni. Le mulțumesc oamenilor care au fost alături de Eva. Ați văzut ce am văzut și noi… un artist în formare, cu o voce care te mișcă fără să vrea. Mulțumesc, Horia Brenciu. Pentru energia care apare exact când bateriile sunt pe roșu, pentru umor, pentru generozitate și pentru felul în care știe să ne țină pe toți în picioare când oboseala se vede în ochi. De Eva sunt foarte mândră, să știți! Nu pentru un loc sau o etapă, ci pentru cum a crescut sub presiune. În rest, muzica merge mai departe. Și noi cu ea. Mulțumesc tuturor. Din inimă.”, a spus Theo Rose.
Reacțiile publicului la acest mesaj de adio nu au întârziat să apară. Majoritatea sunt întristați de retragerea vedetei, dar există și internauți care o acuză din cauza deciziei pe care a luat-o în privința Alessiei, tânăra care a câștigat competiția după ce Theo Rose a renunțat la ea.
„Ai greșit mult atunci când ai renunțat la Alessia”
„Eva a strălucit, dar piesele nu au avantajat-o”
„Diferența a fost făcută de antrenor și de alegerile din finală”, sunt doar câteva dintre comentarii.
CITEȘTE ȘI:
Prima reacție a lui Smiley, după ce Anita a pierdut Vocea României în fața Alessiei Pop: ”A dat tot”