În timp ce aventura amoroasă dintre Narcis Bujor și Bianca Iotu se consumă în baia ispitei, feriți de camerele de filmat, Remi, partenerul Biancăi, se distra la petrecerea organizată de producție într-un club, unde a bifat primul sărut (ascuns) cu ispita Daniela.
În ediția de sâmbătă, 17 octombrie, flacăra ispitei s-a aprins atât pe Insula fetelor, cât și pe Insula băieților. Printre cei vizați au fost Remi și Bianca Iotu. În timp ce concurenta și ispita Narcis Bujor se iubeau în spatele ușilor închise, partenerul ei trăia una dintre cele mai intense zile din cele 21 petrecute pe Insula Iubirii.
Ce spune Remi despre sărutul cu ispita Daniela
Producția le-a pregătit băieților o petrecere într-un club din Phuket, acolo unde s-a consumat primul sărut între Remi și ispita Daniela. Într-un moment în care credeau că nu sunt văzuți, cei doi au mers în zona toaletelor și s-au lăsat duși de val. În timpul testimonialelor, Remi „a dat vina” pe Bianca, motivând că a cedat insistențelor ispitei deoarece era extrem de supărat din cauza vorbelor pe care iubita sa le-a spus despre el pe insula fetelor și pe care le-a văzut ulterior în timpul ceremoniei focului.
Remi Dobre: ”Ea a avut atitudinea aceasta, un pic sufocantă, insistentă. Ce bărbat o să dea vina pe o femeie? Hai să fim serioși! Dacă ar fi depins de mine situația 100%, asta nu s-ar fi întâmplat. Dacă n-aș fi fost dărâmat psihic de ce auzeam că vorbea Bianca de mine, asta nu s-ar fi întâmplat”.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fremi-dobre-si-daniela-1-1.png)
În paralel, ispita Daniela a mărturisit că Remi nu a fost împotriva momentelor de apropiere și intimitate dintre ei, însă frica de camerele de filmat l-a făcut să fie extrem de precaut la fiecare pas. Deși dorința a fost și de partea lui, Remi a încercat constant să se ascundă.
Daniela: ”Am avut niște tentative de a ne apropia în drumul spre toaletă. El era foarte atent și speriat să nu fie camere, pentru că tocmai a menționat că nu și-ar dori să facă nimic în fața camerelor. A fost doar o joacă a noastră, cum ne-am mai jucat în nenumărate rânduri. Am avut tendința să se întâmple asta, dar el făcea semn că sigur sunt camere”.