Victorie în extremis pentru Manchester City în turul semifinalelor Cupei Ligii! Astăzi avem derby-ul Chelsea- Arsenal!

Publicat: 10/01/2018 | 07:00

Manchester City a tremurat pentru victorie în manşa tur din cadrul semifinalelor ediţiei din acest an a Cupei Ligii Angliei. Echipa lui Pep guardiola a reuşit să se impună la limită, scor 2-1 (0-1) în faţa modestei Bristol City printr-un gol marcat de Aguero în al doilea minut de prelungire. 

Oaspeţii au condus la pauză cu 1-0 graţie unui gol marcat din penalty cu un minut înainte ca cele două echipe să intre la cabine de

Reid. „Cetăţenii” au egalat în minutul 59 prin De Bruyne pentru ca Aguero să aducă victoria în minutul 90+2.  S-a terminat 2-1 iar City are prima şansă la calificare în finală în returul care va fi pe terenul celor de la Bristol pe 23 ianuarie.

În cea de-a doua semifinală, în această seară de la ora 22:00 se vor duela marile rivale ale Londrei, Chelsea şi Arsenal, duel care este aşteptat cu sufletul la gură de iubitorii fotbalului după regalul fotbalistic pe care cele două rivale l-au oferit în parida din campionat disputată săptămâna trecută şi încheiată 2-2.

Înaintea confruntării din această seară  de pe „Stanford Bridge”, Arsenal are 75 de victorii în duelurile cu rivala Chelsea, în timp ce elevii lui Antonio Conte au 65 de victorii. Celelalte 56 de confruntări directe dintre cele două rivale londoneze s-au încheiat indecis. În Premier League, elevii lui Antonio Conte ocupă locul 3 în clasament, cu 46 de puncte după primele 22 de runde, cu 7 mai mult decât Arsenal, care se află pe locul 6.

Până la confruntarea cu Arsenal, Chelsea le-a eliminat pe Nottingham Forest, Everton şi Bourmouth. De partea cealaltă, Arsenal a trecut de Doncaster, Norwich şi West Ham. Interesant este că Chelsea- Arsenal va fi primul meci din fotbalul englezesc în care se va folosi arbitrajul video (VAR). 

                                     

Cristi P.               

Citește și...