Wiz Khalifa, o primă victorie în instanță! Ce a decis Curtea de Apel București

Wiz Khalifa/ sursa foto: social media

Wiz Khalifa este condamnat la nouă luni de închisoare cu executare, sentință primită în România pentru deținere de substanțe interzise de risc în vederea consumului propriu. Rapperul american a trecut de prima etapă prin care încearcă să scape de condamnare, iar instanța a luat o decizie importantă. 

Curtea de Apel București a admis marți, 20 octombrie, în principiu, contestația rapperului în parte și a stabilit ca următorul termen să aibă loc în data de 29 octombrie, la ora 13:00. Cu alte cuvinte, decizia nu anulează condamnarea lui Wiz Khalifa, dar instanța a acceptat să analizeze în detaliu unul dintre motivele invocate de artist. În plus, judecătorii au admis în principiu contestația întemeiată pe articolul 426 litera a) din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, cererea formulată pe un alt temei a fost respinsă ca inadmisibilă. Astfel, încheierea pronunțată marți este definitivă și nu poate fi atacată. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

Condamnarea lui Wiz Khalifa ar putea fi suspendată

Thomaz Cameron Jibril, cunoscut drept Wiz Khalifa și care este judecat în România, contestă decizia penală pronunțată la data de 18 decembrie 2025 de Curtea de Apel Constanța. La acel moment, artistul a fost condamnat definitiv la nouă luni de închisoare cu executare pentru deținere de substanțe interzise de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Totul a pornit în urma unui incident petrecut la festivalul Beach, Please! în Costinești, unde rapperul american a urcat pe scenă și a fumat canabis. Ulterior, a intrat în atenția autorităților și a fost trimis în judecată de DIICOT Constanța. Contestația artistului de anulare este o cale de atac prin care poate fi cerută desființarea unei hotărâri definitive, în anumite condiții prevăzute de lege. Așadar, admiterea în principiu permite trecerea la analiză a cererii, fără ca instanța să fi stabilit deja că aceasta este întemeiată.

Wiz Khalifa

Wiz Khalifa

Ce se va întâmpla la următorul termen

Următorul termen stabilit este 29 octombrie, iar atunci Curtea de Apel București va analiza contestația admisă în principiu. În acest context, dacă judecătorii o vor considera întemeiată, ar putea dispune desființarea hotărârii atacate și rejudecarea apelului. Până atunci însă, condamnarea definitivă rămâne în vigoare. Totuși, Wiz Khalifa se bucură de o primă victorie în instanță.

VEZI ȘI: Condamnarea din România îi dă planurile peste cap lui Wiz Khalifa. Rapperul și-a anulat concertele

Wiz Khalifa, dat în urmărire generală în România. Rapperul american este considerat evadat

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Prosport.ro
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cea mai curajoasă solistă de muzică populară! Cântă în mini, la 57 de ani: „Sunteți invidioase!” Verdictul dur al stiliștilor
Click.ro
Cea mai curajoasă solistă de muzică populară! Cântă în mini, la 57 de ani: „Sunteți invidioase!” Verdictul dur al stiliștilor
„Dacă n-au pâine, să mănânce borș”: Care este rețeta pentru pace în Europa pe care Donald Trump o împărtășește cu „ideologul lui Putin”
Digi 24
„Dacă n-au pâine, să mănânce borș”: Care este rețeta pentru pace în Europa pe care Donald Trump o împărtășește cu „ideologul lui Putin”
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
go4it.ro
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Premierul Peter Magyar ia România la țintă de la tribuna Parlamentului ungar și dă țara drept exemplu negativ, alături de Franța: Vedem unde se ajunge cu guverne care nu opresc risipa și corupția
Gandul.ro
Premierul Peter Magyar ia România la țintă de la tribuna Parlamentului ungar și dă țara drept exemplu negativ, alături de Franța: Vedem unde se ajunge cu guverne care nu opresc risipa și corupția
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui
Mediafax Spania
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui