Xonia a ajuns la capătul puterilor! Ce se întâmplă cu artista după ce a fost prinsă la volan băută și testată pozitiv la cocaină

Xonia a ajuns la capătul puterilor! Ce se întâmplă cu artista după ce a fost prinsă la volan băută și testată pozitiv la cocaină

Pe 23 iunie, Xonia a fost oprită în trafic pentru un control de rutină. Oamenii legii au descoperit faptul că artista era sub influența alcoolului, dar și a substanțelor interzise, fiind testată pozitiv la cocaină. Cu toate acestea, blondina încearcă să își demonstreze nevinovăția. Astfel, cântăreața a fost la mai multe clinici din București, acolo unde a făcut mai multe seturi de analize.

Xonia a fost recent prezentă în emisiunea lui Cătălin Măruță, acolo unde a vorbit despre situația prin care trece de câteva săptămâni. Artista a explicat faptul că a consumat un pahar de vin cu șase ore înainte de a urca la volan, dar că niciodată nu ar consuma droguri.

Mai mult decât atât, vedeta mărturisește că lucrurile apărute în spațiul public au afectat-o enorm. În continuare, Xonia le-a dezvăluit celor care o urmăresc faptul că ea are unele probleme de sănătate, iar din acest motiv nu ar fi putut sub nicio formă să consume substanțe interzise.

„Sunt foarte supărată. Nu am fost nici beată, nici drogată. Nu am consumat droguri în viața mea. Am și o problemă de sănătate și nu aș putea să fac asta nici prin absurd. De o săptămână nu pot să mai dorm, iau calmante. Sunt traumatizată de ce s-a scris în presă”, a afirmat Xonia.

Ce spune avocata Xoniei despre acuzații

Xonia a venit în emisiunea lui Măruță, însoțită de avocata sa care a dat câteva detalii din anchetă.

„I-a ieșit o alcoolemie de 0.25 în aerul expirat. Înseamnă că a băut un pahar cu vin seara, cu șase ore înainte. Dacă știa, nu s-ar mai fi urcat la volan. La testul drog din salivă a ieșit prezență substanță activă cocaină. Jumătate dintre testele făcute de Poliția Română anul trecut au ieșit fals pozitive. Sunt oameni afectați de rezultatele false ale acestor teste”, a explicat avocata Xoniei.

CITEȘTE ȘI: CE PEDEAPSĂ RISCĂ XONIA DUPĂ CE A FOST PRINSĂ DROGATĂ, BEATĂ ȘI FĂRĂ PERMIS LA VOLAN. LEGEA ESTE EXTREM DE CLARĂ

La acel moment s-a vorbit și despre permisul vedetei, un act cu care aceasta nu ar putea conduce pe teritoriul României. Avocata sa a explicat și acest aspect: „Ea deține un permis de Australia, care este valabil pe teritoriul României, însă trebuie să obții un permis internațional, pe care ea îl are, dar ea nu l-a avut la ea, nu știa că îi trebuie”.

Xonia vrea cu orice preț să demonstreze că este nevinovată mai ales că, situația i-a afectat destul de tare imaginea publică. Astfel, a mers la două clinici private din București unde a efectuat analizele necesare pentru a arăta că nu a consumat substanțe interzise. Primul set de analize l-a făcut la 7 dimineața, după ce a plecat de la secția de poliție. Cel de al doilea set de analize a fost făcut la ora 18, în aceeași zi.

Rezultatele au fost în vafoarea cântăreței, dar în prezent sunt așteptate și cele de la INML.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Click.ro
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Digi 24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Corina Drăgotescu, corespondență din SUA, în ziua alegerilor: Visul american ajunge coșmarul american
Gandul.ro
Corina Drăgotescu, corespondență din SUA, în ziua alegerilor: Visul american ajunge coșmarul american
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat