Zeciuieli bancare

De: Cancan
Publicat: 21/05/2007 | 00:00

Pe caprarii. Cand luati credite puneti bani deoparte pentru analiza, acordare, gestiune, administrare etc. Fantezie. Bancile au redus dobanzile la credite ca sa-si pastreze clientii, dar au inventat noi comisioane Arpad Dobre Pe vremuri, pentru un imprumut plateai doar dobanda, dar acum bancile cer comisioane aproape pentru orice, incercand sa evite constrangerile Bancii Nationale a Romaniei (BNR) si sa-si pastreze si clientii, si profitul. Pentru bancile care nu au inca avizate asa-zisele credite relaxate, BNR impune ca rata la un credit sa nu depaseasca 30-35% din veniturile lunare ale imprumutatului. Ca sa evite aceasta conditie, unele banci ofera credite cu dobanzi mici si fixe in primii 1-3 ani, apoi variabile si mai mari. Aceasta face ca si cei cu venituri mai mici sa poata obtine un credit ceva mai mare. Dar banca din ce castiga? Din comisioane, multe si variate!

Comisioane general valabile

La orice credit exista asa-numitele comisioane uzuale. Potrivit analistilor de la BankingNews, este vorba de comisionul de analiza, de acordare, de gestiune, de administrare si de procesare. Urmeaza apoi comisionul de mentenanta, de instrumentare, de management, de risc sau de risc valutar. Acestea sunt fie in suma fixa, fie in procente din credit si variaza de la o banca la alta.

Raru’ umple caru’

Unele banci au mai inventat cateva comisioane, asa, ca bonus pentru bataile de cap ale celor dornici sa obtina credite cat mai mari. Potrivit unei analize a Banking News, Volksbank cere un comision de rezerva minima obligatorie pentru creditele in euro, de 1,85%/an, aplicat la soldul creditului. La UniCredit si la HVB Tiriac se cer lunar comisioane de administrare de 0,5% la creditele in lei si de 0,2% la cele in euro, aplicate la soldul imprumutului. Drept urmare, se ajunge la 6%/an pentru lei si la 2,4%/an pentru euro. Originali, cei de la Piraeus Bank au la creditul ipotecar un comision de administrare lunar de „doar” 0,03%. Ghilimelele sunt justificate, deoarece procentul, desi mic, se aplica nu la sold, ci la valoarea evaluata a imobilului adus ca garantie. La o valoare de 100.000 de euro, comisionul ajunge la 30 de euro/luna.

La aniversare

Cei mai tari sunt, se pare, cei de la CEC. Acestia au inventat comisionul-aniversar, platibil in fiecare an in ziua in care, in urma cu 365 de zile, a fost acordat creditul. Acum si clientul acorda bancii un „cadou” – comisionul de 0,1% din suma ramasa de rambursat.