Athos, locul vrajit „Pe Muntele Sfant simti fosnetul aripilor de ingeri”

Asa cum altii se duc macar o data la Mecca sau la Lourdes, tot asa orice crestin ortodox ar trebui sa ajunga la Muntele Athos. Daca ar fi sa scriu, insa, un reportaj nu tocmai cuviincios, atunci ar trebui sa spun ca suntem reprezentati acolo de ceea ce grecii numesc „argati”. Oriunde te uiti, toti muncesc. Fie ei calugari, fie muncitori ce folosesc dulcele grai moldovenesc. Tot moldovenii ne-au facut celebri in 2008, cand au intrat ilegal in Athos. Si asta nu e totul: patru dintre ei erau femei! Totusi, calugarii i-au iertat. Ma rog, le-au iertat. Athosul e un taram unde „spaga” e un cuvant dintr-o alta limba. Padurea se taie doar acolo unde trebuie, iar lemnele asteapta cuminti pe marginea drumului sa fie ridicate, nu furate. Soselele chiar se fac. Nimeni nu-ti flutura proiecte grandioase ce raman pe hartie. Vezi peste tot calugari cucernici care manevreaza buldozere.Ca sa ajungi acolo iti trebuie nu doar bani – si, cand vorbim de bani, vorbim de sume modice – iti trebuie credinta. 120 de permise de intrare sunt eliberate zilnic pentru doar patru zile de sedere. E bine sa pastrezi permisul, ca amintire, dar si ca sa-l arati organelor care nu-si dau seama din prima de unde vii. Cand esti oprit la granita, la cine stie ce control rutier, il arati si, imediat, cu nedisimulata teama, ti se face semn respectuos sa mergi mai departe, ca si cum n-ar avea voie nimeni sa te deranjeze, sa nu te superi cumva! Cu permisul in mana, e treaba ta ce faci mai departe. Mergi pe jos, ca orice pelerin, cu rucsacul in spate, ori iei un microbuz. Distantele nu se masoara in kilometri, ci in ore de mers. Pentru ca drumurile sunt atat de intortocheate, incat distantele nu au nicio relevanta.Ca sa ajungi de la o manastire la alta cobori de pe un munte, treci prin vale, prin zeci de suvoaie care traverseaza drumurile. Dupa numarul de izvoare, dupa vegetatia luxurianta, cu maci de un rosu ireal, iti dai seama ca aici este taramul ales de Maica Domnului. Linistea, icoanele, zidurile groase ale manastirilor si mai ales magia locului te fac sa auzi la fiecare pas fosnetul aripilor de ingeri. La manastire esti asteptat cu ouzo, apa si rahat, conform obiceiului. Desigur, nu peste tot este la fel. In unele locuri poti fi apostrofat inca de la intrare: ca nu ai voie sa faci poze, ca nu e deschisa biserica sau ca toti sunt la slujba ori se odihnesc. Aici, pe Muntele Sfant, traiesti, daca esti in stare sa simti, momentul cel mai frumos al vietii tale. Daca ai noroc si sunt scoase moastele sfinte pentru tine, atunci vei simti energii pe care nu ai cum sa le percepi in lumea „de dincolo”. Am simtit acolo forte atat de puternice, incat mi-am dat seama inca o data ca sunt doar un om, un pacatos, nimic mai mult. Au fost momente in care a trebuit sa astept minute in sir sa pot vorbi din nou. Ce e trist e ca noi, cei care suntem crescuti in spiritul ca „lumea incepe si se termina cu noi”, ca Romania este taramul sfant, ca lumea noua va incepe cu noi, cu greu putem spune ceva acum, la peste 1000 de ani de cand este viata monahala pe Muntele Sfint. Din cele 20 de manastiri, 7 sunt grecesti, cateva rusesti, dar niciuna romaneasca! Avem calugari minunati care duc flacara credintei mai departe, dar o fac in cele doua schituri pe care le avem si care tin de manastiri grecesti. Capitala Karyes este un fel de sat, cu o banca, un magazin-doua, o piata unde se aduna pelerini si calugari. Se vorbeste si romaneste. Pe un magazin scrie chiar „Roman”. La schitul romanesc Prodromu, care apartine Sfintei Manastiri a Marii Lavre, se afla o icoana care si-a schimbat infatisarea la vederea turcilor veniti sa prade, incruntandu-se. Acestia au inceput sa traga asupra ei, dar gloantele se intorceau. Asta i-a si pus pe fuga.Varful cel mai inalt are 2.033 de metri si la poalele lui se afla celalalt schit romanesc, Sfantul Dumitru Valahul, pe scurt Schitul Lacul, format din mai multe chilii asezate intr-o vale care aduce cu aceea de la Moeciu. Doar ca aceste chilii nu au nimic din opulenta constructiilor din Romania. In general, portile manastirilor se inchid seara, la ora 20.00, si se deschid dimineata la rasaritul soarelui. Viata este grea pentru turistul cautator de senzational. Cu slujbe care incep la 03.30 si tin trei ore. Da, da, dimineata la trei, cand orice turist constiincios s-ar gandi sa mai stea putin la inca un pahar. Apoi urmeaza masa, care nu contine cereale sau oua cu sunca, ci doar niste masline verzi, fara ulei, paine neagra si orez cleios cu spanac. E departe de ideea de turism, dar prezenta masiva a turistilor ar duce la disparitia totala a spiritului monahal si ar transforma acest munte vrajit intr-un alt loc de pierzanie, de parca n-ar fi ele destule. Da, Athosul nu e monden. Nu se poate face shopping. E doar un munte sfant de peste 1000 de ani si-asa ar trebui sa si ramana.