Au inceput sa iasa iar separat

• Știri
Au inceput sa iasa iar separat

16 aprilie 2009. Iri este singur la un eveniment monden si sofisticat 25 aprilie 2009. Moni s-a distrat doar cu prietenii pana in zorii zilei Perioada in care sotii Columbeanu erau nelipsiti de la evenimentele mondene, iar aparitia lor nu mai reprezenta nicio surpriza pentru nimeni, a luat din nou sfarsit. De cateva luni, cei doi nu mai au interese comune atunci cand vine vorba de distractie, asa ca si-au impartit „ocaziile”. Sotia miliardarului Irinel Columbeanu este la fel de prezenta ca si pana acum in cluburi si la mondenitati. In timp ce Iri a lipsit o perioada din prim-planul vietii de noapte bucurestene, consoarta lui a fost mai activa ca oricand. Vineri noapte, Moni a iesit cu fetele la Fratelli, unde s-au distrat pana dupa miezul noptii. Din fotografiile realizate de paparazzii CANCAN se vede foarte clar ca sotul ei nu a fost „invitat” la mica lor petrecere. Insa si-a trimis un „spion” – pe Miko, nasul lor de cununie – care le-a insotit pe fete la cea de-a doua destinatie, zona Sala Palatului. La ora doua, Moni si amicele ei au parasit clubul si, desi parea ca vor merge acasa, au facut o noua oprire la un pub din centrul Capitalei, unde s-au distrat pana spre dimineata. Se pare ca gasca fusese invitata la aniversarea unei prietene de-a Monicai care implinise 30 de ani. Absenta lui Iri ar fi fost trecuta, poate, cu vederea daca, pe 16 aprilie, acesta nu s-ar fi afisat neinsotit la un eveniment monden de anvergura, la care, in mod normal, ar fi venit alaturi de sotia lui. Aceasta nu este prima perioada in care sotii Columbeanu apar separat la mondenitati. Anul trecut, cuplul a trecut printr-o faza similara, insa, in momentul in care au inceput sa apara barfe referitoare la un eventual divort, cei doi si-au revizuit atitudinea si au revenit in prim-plan impreuna. In astfel de situatii, scuza favorita a Monicai este: „Am avut de invatat”. (S.I.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri