Arbitrii de la Wimbledon fumeaza canabis

Arbitrii de la Wimbledon fumeaza canabis

SCANDAL. Arbitrul „hippie”, care asigura proba video (foto mijloc), s-a dat pe „iarba” de la Wimbledon si spune ca este un mare fan Woodstock Cate-un fum, fum, fum. Sefii BBC au ramas in ceata cand au auzit ca unul dintre arbitri video consuma droguri usoare Cristi Petre Londra este Mecca tenisului! Aici se tine, in fiecare an, intre 25 iunie si 8 iulie, cel mai prestigios turneu din lume. „De-abia astept sa inceapa sezonul pe iarba. Are ceva aparte”, spunea, intr-un interviu, dupa esecul de la Roland Garros, Roger Federer. „Este momentul meu de glorie. Aici sunt in centrul atentiei”, povesteste si eroul britanicilor, Tim Henman. Andy Roddick si Lleyton Hewitt sunt de aceeasi parere. Pana si spaniolii au fost prinsi de sarmul turneului londonez. Rafael Nadal a ajuns pana in ultimul act, anul trecut, si spune ca s-a indragostit imediat de peluzele de la Wimbledon, iar, mai nou, Juan Carlos Ferrero, care va juca in „sferturi” cu Roger Federer, spune ca ii place la nebunie sa joace pe iarba. „Este mai rapid, mai spectaculos, mai imprevizibil”, spune unul dintre organizatorii turneului, cu privire la tenisul practicat aici. Ce mai, tuturor le place iarba. Unora, insa, mai mult! Un arbitru, in varsta de 24 de ani, este acum in centrul atentiei, la Wimbledon. Mr. Mladic a ajuns vedeta peste noapte, dupa ce s-a aflat ca fumeaza „joint” (n. red. ? canabis) dupa „joint” la locul de munca. Croatul este angajat BBC si asigura arbitrajul video la mingile reclamate de jucatori. „Iti trebuie concentrare maxima ca sa faci lucrul acesta. Nu este usor, chiar daca unora s-ar putea sa li se para asa”, a spus seful postului britanic de televiziune. Arbitrul, care primise cele cinci grame de canabis de la un agent de siguranta, s-a ales doar cu un avertisment. Sistemul computerizat „Hawk-eye”, care furnizeaza proba video la mingile controversate, a revolutionat tenisul. La meciul dintre Nadal si Soderling, din turul al treilea, suedezul a solicitat proba video cand arbitrul de scaun a vazut inauntru voleul spaniolului, pe minge de meci. Computerul i-a dat dreptate lui Soderling. Nadal se putea impune in trei seturi, acum scorul este patru egal, in mansa decisiva.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tânăr de 21 de ani, mort după ce a fost mușcat de un țânțar. „Un băiat cu o inimă de aur”
Click.ro
Tânăr de 21 de ani, mort după ce a fost mușcat de un țânțar. „Un băiat cu o inimă de aur”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Trei compresoare auto la preț special în Dedeman. Afișaj digital, umflare rapidă și chiar funcție de powerbank
Promotor.ro
Trei compresoare auto la preț special în Dedeman. Afișaj digital, umflare rapidă și chiar funcție de powerbank
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Ce condiții pun liberalii pentru susținerea Guvernului Niculescu. Oana Gheorghiu: Votul PNL pentru Luca Niculescu nu vine pe simpatie, ci pe program și miniștri
Gandul.ro
Ce condiții pun liberalii pentru susținerea Guvernului Niculescu. Oana Gheorghiu: Votul PNL pentru Luca Niculescu nu vine pe simpatie, ci pe program și miniștri
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Povestea PĂDURII CARE SE TRANSFORMĂ! Are un copac de 800 de ani și...
Mediafax Spania
Povestea PĂDURII CARE SE TRANSFORMĂ! Are un copac de 800 de ani și...