S-au „reconciliat” Elenele lui Basescu

• Știri
S-au "reconciliat" Elenele lui Basescu

EXEMPLU. Daca iese deputat, Udrea ar putea ajunge, totusi, un model in viata pentru Elena Basescu Dupa un an de relatii mai degraba reci, doua dintre femeile dragi presedintelui, una pe linie profesionala, cealalta, familiala, au revenit la sentimente calde una fata de alta, lucru care pare sa aiba legatura cu batalia electorala care sta sa inceapa peste cateva zile. Daca si-a bagat coada presedintele sau la mijloc sunt niste calcule politice sincere e greu de spus, cert este ca Elenele prezidentiale sunt iar amice. Daniela Miclovan Vineri, la restaurantul de fite Casa di David, surpriza: vazute din spate, cele doua cliente venite, fiecare, cu jeepul din dotare si care intrau umar la umar pareau solistele trupei ABBA, de acum trei decenii, numai ca din fata se vedea clar ca e vorba de duoul de succes al PD-L, Elena si Elena. Cele nitel cam certate in ultimul an. Cum se stie, in 2007, intre cele doua femei au aparut oarece tensiuni, culminand cu un atac ramas celebru al fiicei presedintelui, alias Bobita, la Cluj, la adresa sotiei lui Cocos si a Adrianei Saftoiu, pe care nu le considera un model de urmat in viata. „Nu stiu cat de realizate sunt in viata cele doua. Depinde cum se considera. Dintre cele doua nu pot sa aleg nici una, pentru ca nu mi se pare ca a avut vreuna vreo reusita extraordinara in viata. Probabil ca eu as alege o a treia persoana, cu siguranta nu una dintre cele doua”. Ulterior, a mai turnat sare pe foc si un sondaj care o declara pe Udrea mult mai sexy decat pe Elena Basescu, si raceala a fost gata. Acum, insa, cele doua femei au luat masa ca niste bune prietene, au glumit si s-au veselit, dupa care s-au despartit cu pupici fierbinti, caci „ce e val, ca valul trece” si la mijloc ramane „puntea” Traian, atat de draga amandurora.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
Click.ro
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
Gandul.ro
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta