Mogulul si marinarul, egali in audiente

Știri
Mogulul si marinarul, egali in audiente

REZULTAT. Voiculescu si Basescu au atras cate 280.000 de telespectatori in varsta de peste 18 ani Mare meci politico-mediatic acum doua zile, intre Antena 3 si Realitatea, intre Dan Voiculescu si Traian Basescu, incheiat la egalitate de puncte de rating. Mogulul si marinarul, doi vechi adversari politici, s-au luptat in politica si pe rating, primul fiind invitat la Antena 3, iar celalalt, la Realitatea. Cei doi au adus aceeasi audienta, Realitatea si Antena 3 avand cate 2,8 puncte de rating. La Antena 3, gazdele Mihai Gadea si Ion Cristoiu l-au adus pe mogul alaturi de calmul Liviu Voinea, Dan Voiculescu fiind nevoit sa tina piept si monologurilor complicate ale analistului economic. Realitatea, desi a mobilizat artileria grea a postului, Traian Basescu fiind secondat de analistii-vedeta Mihai Tatulici, Adrian Ursu si Emil Hurezeanu, a obtinut un rating egal cu liderul PC. Pe sferturile de ora in care Traian Basescu si Dan Voiculescu au fost in acelasi timp „pe sticla”, au mobilizat amandoi, in medie, cate 280.000 de telespectatori pe segmentul de peste 18 ani din toata tara. Astfel, si pe primul sfert de ora, intre 22.15 si 22.30, si pe al doilea sfert, intre 22.30 si 22.45, Traian Basescu si Dan Voiculescu au avut la egalitate cate 2,8 puncte de rating. (A.S.D.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video