Acasă » Reportaj » Ice, un catelus care se ia in piept cu rivalii sai

Ice, un catelus care se ia in piept cu rivalii sai

De: Cancan 28/11/2009 | 00:00
Ice, un catelus care se ia in piept cu rivalii sai

Ice – 4 luni Ania – 15 ani si jumatate AXX – 5 ani Pichi – 8 ani Rico – 10 ani Castigatorul din aceasta saptamana al rubricii dedicate animalelor de companie este Ice. Dragalasul catelus are numai patru luni, dar, cu toate acestea, este foarte curajos si nu se sperie in fata rivalilor sai, mai bine facuti decat el. Premiul care-i va fi oferit lui Ice consta in hrana si accesorii din partea MARAVET SRL. Totodata, astazi publicam si fotografiile altor catelusi, pe care le-am primit la redactie. Ania are 15 ani si jumatate, iar varsta inaintata a inceput sa-si spuna cuvantul. Nu prea mai aude si cea mai mare parte a zilei si-o petrece dormind. AXX are cinci ani, iar cei mai buni prieteni ai sai sunt copiii. Pichi are opt ani, iar stapanii sai il cresc de cand era pui, perioada in care pentru a-l ajuta sa supravietuiasca, l-au hranit cu seringa. Rico (10 ani) face parte dintr-o familie de patrupede mare. El mai are acasa inca doi frati, adoptati de proprietarii sai. (C.V.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video