Se bat pentru viata unui tanar

Se bat pentru viata unui tanar
IN RING. Catalin Zmarandescu va fi una dintre vedetele galei "Romani vs. bulgari" de vineri, 16 iulie, de la Constanta

Luptatorii K1 sunt perceputi, in general, ca niste tipi duri si insensibili, care au o placere deosebita de a se bate si de a provoca durere. Pentru a demonstra contrariul, promotorul Local Kombat, Eduard Irimia, s-a gandit sa faca un gest nobil. Astfel, o parte din fondurile obtinute in urma galei din 16 iulie, de la Constanta, „Romani vs. bulgari”, care se va organiza la Arenele Tomis, va fi directionata catre un baiat grav bolnav, care are urgent nevoie de ajutor. Este vorba despre George Olteanu, un tanar din Brasov care sufera de o forma severa de distrofie musculara. Practic, viata lui George este o lupta zilnica pentru supravietuire, din moment ce singura solutie pentru mentinerea lui in viata este un masaj pe abdomen, pe care mama sa i-l face regulat, intre sase si 12 ore, pentru ca el sa elimine din plamani o secretie ce se acumuleaza permanent. Exista un medicament, Iplex, care l-ar scuti de acest calvar, dar tratamentul costa in jur de 80.000 de dolari pe an, o suma imposibil de strans pentru familia sa. „Am auzit de cazul lui George si vrem sa-l ajutam sa aiba o viata cat mai aproape de cea a baietilor de varsta lui. O parte din banii stransi pe biletele de la gala va fi donata familiei sale”, a declarat Eduard Irimia. De altfel, George este un impatimit al luptelor de contact, unul dintre cele mai fericite momente din viata sa fiind in decembrie 2009, cand, cu ajutorul lui Irimia, a participat la o gala de wresling, unde a avut sansa sa dea mana cu idolii sai Raven Rob, Van-Dam, X-Pac si Catalin Morosanu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
Click.ro
Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Gandul.ro
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”