Tudor Chirila, dupa ce i-a fost ridicata masina: „Pentru cateva momente, cat n-o gasesti, e un sentiment ciudat, ca o pierdere de memorie”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Cantaretul a incercat sa fie calm si sa lase sistemul sa functioneze asa cum stie, cu oamenii angajati special pentru asta, desi uneori afirmatiile lor sfidau logica si gandirea simpla. A facut eforturi sa nu se enerveze, iar transpunerea celor intamplate pe pagina lui virtuala poate fi pusa in scena si are sanse sa devina o capodopera a dramaturgiei absurdului contemporan.

„Zilele trecute mi-au ridicat masina. Eram grabit si n-am avut timp sa ma enervez. Pentru cateva momente, cat n-o gasesti, e un sentiment ciudat, ca o pierdere de memorie. Ca si cum ai intra intr-o alta dimensiune. S-a ridicat la sesizarea politiei, adica de pe carosabil. Masina era parcata intr-o intersectie, e adevarat, dar de ce trebuie sa fac efortul de a-mi aminti ca n-am voie sa parchez astfel cand ar putea fie semnalizat preventiv de pe trotuar? Dincolo de asta nu incurca traficul.Intr-un oras in care nu avem unde parca. Imi place sa merg pe jos si nu fac parte din categoria celor care parcheaza exact unde au treaba. Si nici sindromul VIP nu m-a cuprins. Cum ca eu as putea parca mai smecher, ca ma stie lumea. Am privit dezorientat locul ramas gol si m-am intors in magazinul unde fusesem, ca sa cer sa-mi cheme un taxi”, a povestit Tudor Chirila pe blogul sau.

„A doua zi am fost sa-mi ridic masina. Vreau sa vorbesc despre umilinta. Pentru ca ridicarea masinii e umilitoare. Ajungi undeva la marginea orasului intr-un loc in care noaptea s-ar putea hingheri caini. Un loc viran imprejmuit de un gard, prin spatele Casei Scanteii, langa o cale ferata. E o atmosfera de resturi. De dezintegrare. Doi barbati cu mutre dubioase si cautaturi aspre stau in spatele unei porti mari de grilaj. Te intreaba daca ai masina acolo. Da o ai. Nu pare un loc in care sa vii cu alta treaba. Dupa poarta se vad cateva zeci de masini care nu ocupa tot spatiul acela gol. Undeva in dreapta sunt doua containere albe. Acolo e casieria”(…). Platesc 868 de lei. Cer o factura. Mi se da. Ma duc spre masina din nou. Sunt mai putin umilit acum. Masina imi apartine, totusi. Pornesc, demarez. Ajung la poarta cu grilaj. Mi se verifica bonul. – 29, striga un hingher. Mergeti! Merg, pornesc”, mai scrie Tudor Chirila pe blogul lui.