Ion Dichiseanu, despre anii petrecuti in lagarul nazist: „Mancarea era la cazan, bombele cadeau, au murit si cativa romani, ii multumesc lui Dumnezeu ca am scapat”

Ion Dichiseanu, despre anii petrecuti in lagarul nazist: "Mancarea era la cazan, bombele cadeau, au murit si cativa romani, ii multumesc lui Dumnezeu ca am scapat"

„Tata, fiind ceferist la Adjud, a colaborat cu nemtii. In timpul razboiului, ei controlau toate caile ferate, iar el trebuia sa comunice cu ei. Acest Fritz, sau cum il chema, de multe ori venea la noi acasa. Mama, in afara de cei noua copii, se ocupa de multe ori si de acesti musafiri. Cand Romania a intors armele, la 23 august 1944, nemtii au indreptat pistolul spre noi: ‘Sunteti prizonieri!’. Ne-au urcat intr-un vagon, parintii si cinci dintre copiii care mai ramaseseram acasa si ne-au dus in lagarul de la Salzburg. Am o admiratie pentru unguri: cand am trecut prin Ungaria, stationam o ora-doua, iar ungurii ne dadeau paine si apa. Copil fiind, am fost marcat de asta. Apoi, guvernul ungur s-a opus sa fim exterminati, pentru ca eram familii nevinovate, nu eram soldati. De fiecare data cand merg in Austria fac un ocol si la Salzburg. In locul lagarului este o fabrica de bere si un restaurant. Privesc si ii multumesc lui Dumnezeu ca am scapat. Ulterior, dupa ce am revenit in România noastra draga, am locuit o vreme la Galati si, apoi, m-am stabilit in Bucuresti, omul care mi-a devenit casa si care m-a infiat ca pe un fiu”, a declarat Ion Dichiseanu pentru Adevarul.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
Click.ro
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Gandul.ro
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani