O femeie de 63 de ani din Movileni, Vaslui, a fost gasita moarta pe o banca din sat. Avea peste 30 de urme de cutit pe corp, iar principalul suspect in acest caz este fiul victimei, care a declarat anchetatorilor ca nu-si mai aminteste ce a facut in noaptea crimei.
Femeia a fost ucisa in casa in care locuia impreuna cu fiul sau in varsta de 40 de ani, chiar in ziua in care aceasta isi sarbatorea ziua de nastere.
Dupa ce a fost lovita de peste 30 de ori cu un cutit, femeia a reusit sa fuga din locuinta, incercand sa ceara ajutorul unui vecin. Victima insa a reusit sa ajunga pe o banca din fata locuintei vecinului, unde, de altfel, a fost gasita de catre acesta a doua zi dimineata.
Barbatul a declarat ca nu-si mai aminteste nimic din ceea ce s-a intamplat in acea noapte. Dupa comiterea faptei, el a mers la locuinta unei batrane, spunandu-i acesteia ca este urmarit de mai multi oameni, apoi a ajuns la o alta casa din sat si a distrus hornul de pe acoperis. Ultima oprire a fost la locuinta surorii sale care, sesizand starea de agitatie in care se afla, a solicitat sprijinul politistilor. In cele din urma, barbatul a fost transportat cu ambulanta la Spitalul de Urgenta Barlad.
Anchetatorii cred ca femeia a fost ucisa de fiul sau in urma unui conflict spontan izbucnit intre cei doi.