Serena Williams a declarat ca nu i-a placut niciodata sa faca sport, in ciuda faptului ca are 13 victorii in turnee de Grand Slam si 14 sezoane petrecute in circuitul WTA.
„Nu mi-a placut niciodata sa fac sport si nu am inteles niciodata cum am ajuns sportiva”, a declarat campioana americana aflata la turneul de la Brisbane.
„Nu-mi place sa ma antrenez, nu-mi place activitatea fizica. Daca am vreo activitate care cere sa stau jos sau care include shopping, sunt excelenta. Nu am o dragoste prea mare pentru tenis, dar sunt in circuit”, a spus Serena, adaugand apoi: „Insa nu pot trai fara asta”.
Jucatoarea de 30 de ani a mai spus ca se pregateste sa scurteze sezonul 2012, la fel ca in 2011, deoarece se simte obosita.
„Vreau sa pot face alte lucruri care imi plac. Cred ca asa imi pastrez motivatia”, a declarat ea.