Capitanul nationalei de handbal feminin, Cristina Varzaru, a declarat ca oficialii Viborg HK au acceptat incetarea colaborarii cu ea cu un an mai devreme decat era prevazut si ca revine in Romania, urmand sa joace la Terom Z Iasi.
„Desi mai aveam inca un an de contract cu Viborg, am simtit ca cel mai bine pentru mine e sa ma reintorc in tara. De ce? Sunt mai multe motive. Pentru ca am ajuns la 32 de ani, ma gandesc din ce in ce mai mult la ce voi face cand voi termina cu cariera sportiva. In plus, imi lipsesc familia, logodnicul, prietenii. Desi nu foarte incantati de idee, cei de la Viborg mi-au acceptat decizia si au fost de acord sa incetam colaborarea, desi mai aveam inca un an de contract. De ce am ales Iasiul ca urmatoare destinatie? Pentru ca in urma zecilor de conversatii pe care le-am avut, atat cu finantatorul Florin Zamfir, cat si cu antrenoarea Victorina Bora, am descoperit acolo un plan ambitios si atractiv, o conducere entuziasta si deschisa. Sper din suflet ca voi reusi sa ma adaptez noilor conditii si ca voi reusi sa pun o mana serioasa la indeplinirea planului pe care l-au inceput deja in urma cu un an”, a declarat Cristina Varzaru.
Capitanul nationalei a facut referiri si la incheierea carierei la echipa nationala, in vara acestui an: „Pentru mine handbalul de cea mai inalta performanta se incheie in vara, atunci cand mi-am anuntat si retragerea de la nationala. Faptul ca voi merge la o echipa care nu joaca, cel putin pentru moment, in cupele europene, nu face noul angajament mai putin motivant. Din contra, se potriveste perfect cu ceea ce-mi doresc eu, si anume, reintegrarea in sistemul romanesc, apropierea cu un pas de ceea ce va insemna viata de dupa terenul de handbal. Imi doresc sa-mi inchei frumos cariera si sper ca aranjamentul va fi de bun augur pentru ambele parti”.
Cristina Varzaru a mai declarat, luni, pentru site-ul fostei campioane a Europei, ca nu s-a simtit nicaieri atat de iubita si respectata ca la Viborg. „Intotdeauna am luat deciziile cu inima, iar acum inima imi spune ca este timpul potrivit sa ma intorc acasa, langa familie si prietenul meu. Romania este prima mea casa. In Romania se spune ca nordicii sunt putin mai reci decat noi, dar a fost incredibil de usor pentru mine sa ma integrez, pentru ca am fost primita fantastic si am primit foarte mult spijin la inceput. Nu m-am simtit nicaieri atat de iubita si respectata ca la Viborg. Colegele, antrenorii pe care i-am avut, fanii, staful clubului si oamenii din oras mi-au oferit atat de multe. Le multumesc tuturor si doresc echipei Viborg mult succes in viitor”, a afirmat Cristina Varzaru.