Acasă » Știri » Știri interne » Accident grav în Bacău! O bucureşteancă a murit după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit frontal cu o autoutilitară

Accident grav în Bacău! O bucureşteancă a murit după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit frontal cu o autoutilitară

De: Cancan 05/11/2012 | 20:28
Accident grav în Bacău! O bucureşteancă a murit după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit frontal cu o autoutilitară

O femeie în vârstă de 52 de ani, din Bucureşti, a murit, luni după-amiază, după ce maşina pe care o conducea, pe drumul european E 85, în judeţul Bacău, s-a ciocnit frontal pe contrasens cu o autoutilitară care circula regulamentar.

Potrivit primelor informaţii oferite de poliţişti, accidentul a avut loc în dreptul localităţii băcăuane Răcăciuni, pe fondul oboselii acumulate la volan de către şoferiţa de 52 de ani, care venea de la Bucureşti şi care, cel mai probabil, a adormit la volan, iar apoi a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu o autoutilitară.

„În urma impactului violent, conducătoarea auto a murit pe loc, fiind strivită între fiarele contorsionate ale maşinii. În ceea ce-l priveşte pe şoferul autoutilitarei, acesta acuza diverse dureri, fiind transportat la spital pentru investigaţii medicale. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, Narcisa Butnaru.

Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele şoferului autoutilitarei pentru ucidere din culpă.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×