Asa o mama, ti se rupe sufletul! O batranica doarme de 85 de zile langa sectia de Terapie Intensiva de frica sa nu-si piarda fiica

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Iubirea de mama nu are margini. Asta ne-o demonstreaza o femeie de 63 de ani, care doarme de trei luni de zile pe culoarele Spitalului Floreasca. Tanti Onita, cum ni s-a recomandat, face eforturi supraomenesti pentru a fi alaturi de fiica ei, Cecilia, in cel mai greu moment al vietii sale. Un sofer de 22 de ani a intrat in plin in ea, cu masina, in timp ce tanara de 30 de ani mergea cu bicicleta sa-si ia fetita de la scoala. Impactul a fost atat de dur, incat scalpul femeii a fost facut praf!

Atunci, ca si acum, viata ei atarna de un fir de ata, iar medicii din Buzau i-au spus familiei ca nu o pot transporta cu elicopterul la Bucuresti. Mama fetei, tanti Onita, a crezut pana in ultima clipa in sansa ei de supravietuire si a cautat toate solutiile posibile. Doctorii au decis s-o trimita astfel, de urgenta, cu o ambulanta, la Bucuresti. Doar cu hainele pe ea, batranica nu a stat pe ganduri si s-a urcat intr-o masina care a urmarit Salvarea pana la spitalul din Capitala. Aici a primit o veste soc: Cecilia intrase in coma!

In conditiile date, gandindu-se ca oricand fiica ei ar putea muri, mama-eroina a ramas in spital, zvarcolindu-se de fiecare data cand se deschid usile salonului de Terapie Intensiva. “Are sanse sa scape, dar mai dureaza luni de zile…Ma recunoaste. Ieri cand am dat sa plec cu Acceleratul de 6, ca sa ma schimb, m-a tras de mana si mi-a zis „Nu pleca, mor” si n-am mai plecat. Am rugat pe cineva sa-mi aduca schimburi”, acestea au fost cuvintele pline de durere povestite de o batranica pe care o cunoaste tot spitalul Floreasca pentru efortul ei care demonstreaza ca dragostea e mai presus de orice.

“Daca am bani mananc, daca nu astept sa-mi trimita de-acasa. Oricum, imi mai aduce unul-altul de mancare. Eu tin post. Ieri am fost si m-am rugat la capela spitalului. Tot ieri, de exemplu, am mancat paine goala, azi am mancat paine goala. Mi-a mai dat o femeie de serviciu o paine…”, mai bolboresteste, fara vlaga, cateva cuvinte, in timp ce se sprijina de-un perete.

De foame, tanti Onita face caderi de calciu si singurul lucru care o mai tine treaza este cafeaua de-un leu de la aparatul langa care doarme. Si-a pus un carton, langa usa de Terapie Intensiva, si acolo doarme de atata timp, se inchina, fara rusinea privirilor insistente care o tintesc de parca-i exponat.

“Mi-au zis sa-mi iau lucrurile si sa plec de-aici, si am inceput sa plang. Unde sa ma duc?”, povesteste batranica cu ochii umezi.

Si totusi se muta din vizorul paznicilor, si se ascunde la capatul scarilor de la etajul doi, acolo unde si-a improvizat dintr-un carton si o haina mai groasa un loc de dormit. Acolo unde isi tine si punguta cu paine si o sticla de apa, singurele alimente pe care si le mai permite si care o matin puternica in fata fetei sale.

 Ionut Ungureanu, Maria Apostol